Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii

AshtarCommandglowde profesor yoga Dan Bozaru

Ne îndreptăm cu paşi repezi către etapele foarte importante ale transformării noastre spirituale, care va cuprinde întreaga planetă. Unul dintre momentele capitale ale acestui proces complex a fost 21 iunie (solstiţiul de vară), care a reprezentat termenul final pentru ca „elita” masonică să se predea. Este însă evident că această „elită” a răului şi a întunericului a preferat să nu cedeze, cel puţin nu în totalitate. Tocmai de aceea planul arestării membrilor ei continuă, dar pe o octavă superioară, în conformitate cu anunţurile făcute deja de civilizaţiile ET benefice. Începând de la acest moment, acţiunile împotriva cabalei criminale a francmasoneriei mondiale vor fi mai radicale şi mai penetrante, implicând intervenţia directă a extratereştrilor benefici.
Negocierile care s-au purtat până în acest punct au avut sensul de a convinge membrii „elitei” satanice că este mai bine să se predea, să renunţe la întreaga putere şi avuţie pe care o aveau şi să recunoască în faţa întregii lumi răul imens pe care l-au făcut. În special familiile Rockefeller şi Rothschild vor trebui să explice modalităţile perverse și malefice prin care au gândit sistemul economic şi financiar modern, precum şi felul în care l-au implementat cu perversitate în viaţa oamenilor. Ceilalţi „venerabili”, care în marea lor majoritate au fost marionetele de acţiune ale celor câteva familii principale ce au dirijat cursul economic al lumii până în prezent, îşi vor primi şi ei pedeapsa cuvenită, după ce vor recunoaşte de asemenea modalităţile prin care au îndeplinit ordinele primite de la vârful „elitei”. Este foarte important ca toate aceste aspecte să fie cunoscute de populaţia lumii, pentru ca ele să nu se mai repete niciodată de acum înainte şi pentru ca masele de oameni să înţeleagă faptul că noua paradigmă a vieţii pe Pământ se bazează pe echitate, cinste şi iubire.

Prin urmare, „Iluminaţii” au avut şansa de a ieşi astfel „la rampă” în faţa întregii lumi, pentru a-şi recunoaşte faptele abominabile pe care le-au săvârşit. Totuși, având în vedere natura acţiunilor de până acum, precum şi structura psihică şi mentală a unora dintre ei, acest lucru era puţin probabil să se petreacă. Este adevărat că o parte dintre ei – sursele indică un procent de aproximativ 50% – au decis să capituleze şi în prezent colaborează într-o formă sau alta cu autorităţile, însă această predare este necesar să fie făptuită în totalitate.
„Venerabilii” au avut astfel şansa lor pentru a pune punct într-un mod acceptabil influenţei exercitate pe Pământ, dar oferta generoasă care le-a fost făcută nu i-a determinat totuşi să abandoneze lupta. Refuzul lor a determinat practic trecerea la etapa următoare a planului de eliberare a planetei de sub influenţa lor malefică, plan ce a fost conceput în mod minuţios de civilizaţiile ET care ne sprijină şi ne ajută în aceste timpuri dificile. În principal, acest plan implică o acţiune directă şi radicală a civilizaţiilor ET în această problemă.
S-ar putea naşte întrebarea dacă o astfel de acţiune este justificată de legile cosmice, însă de la insider-ul Cobra aflăm că prin nerespectarea ultimatumului care le-a fost dat (21 iunie 2012), „Iluminaţii” s-au plasat sub incidenţa unui anumit articol din aşa-numitul Codex Galactic ce este aplicat în galaxie de către toate civilizaţiile afiliate într-o federaţie. În conformitate cu legile stabilite în acest Codex de către fiinţe ET superioare, Confederaţia Galactică a civilizaţiilor ET are dreptul necontestat de a restabili echilibrul în secţiunea de univers în care a intervenit o astfel de problemă, utilizând metode directe bazate pe o înaltă tehnologie şi chiar pe intervenţia militară.
Deşi aceste specificaţii pot să pară într-o primă fază destul de îngrijorătoare, în realitate ele exprimă o necesitate de ordin galactic. Violarea Codexului prin nerespectarea condiţiilor sau propunerilor care le-au fost făcute „Iluminaţilor” oferă baza legală pentru „gardienii galactici” de a interveni chiar din punct de vedere militar pe o planetă care este supusă răului ce ameninţă să strice echilibrul într-o zonă mai extinsă a universului. De fapt, ceea ce se petrece în astfel de cazuri este că civilizaţiile ET benefice îndepărtează influenţele negative de pe planeta respectivă şi oferă asistenţă forţelor militare locale care sunt pozitive, pentru ca acestea să dobândească victoria totală asupra forţelor malefice.
Insider-ul Cobra ne informează că în cazul Pământului această intervenţie a fost deja declanşată de către Flota Interstelară Pleiadiană şi ea este cunoscută sub numele de Operaţiunea Stardust 2. Această operaţiune implică o tehnologie foarte avansată, care se referă la domeniul microscopic. În sinteză, este vorba despre un fel de „praf” ce conţine particule foarte fine (nanoparticule) care au fost răspândite în atmosfera din jurul membrilor cabalei masonice, intrând astfel în trupurile acestora. Ele pot fi asemănate cu un fel de chemtrails cosmice şi din acest punct de vedere putem vedea că cine sapă groapa altuia, cade tot el în ea; „Iluminaţii” au folosit metoda otrăvirii populaţiei cu substanţe chimice cancerigene prin răspândirea lor pe cer (chemtrails), însă acum se pare că ei înşişi se confruntă cu acelaşi tip de acţiune, numai că la un nivel mult superior. Praful de particule extrem de fine pe care ei l-au asimilat prin respiraţie în corpurile lor fizice nu poate fi îndepărtat prin nicio tehnologie cunoscută pe Pământ. Nanotehnologia care este implicată în acest „praf” face posibilă activarea lui oricând se doreşte. Această activare se va face în două faze sau etape: mai întâi „praful” de nanoparticule blochează sistemul central nervos al persoanei care l-a inhalat, astfel încât aceasta paralizează şi nu se mai poate mişca deloc; în a doua fază persoana respectivă moare.
Activarea „prafului” de nanoparticule se va face în momentul declanşării Evenimentului care a fost menţionat de Cobra, care se referă la manifestarea pulsului de energie elevată şi foarte puternică ce va proveni din centrul galaxiei noastre şi care va fi preluat de civilizaţia pleiadiană pentru a fi dirijat mai apoi spre planeta noastră şi spre locuitorii ei. În timpul perioadei de manifestare a acestui puls electromagnetic este foarte important ca „elita” satanică să nu poată face niciun rău, adică să nu îngreuneze – prin intermediul planului de detonări nucleare numit Doom 33 – acţiunile ce vor fi declanşate de oameni şi de membrii civilizaţiilor ET benefice care asistă omenirea.

În majoritatea cazurilor, activarea primei faze a „prafului” de nanoparticule va fi suficientă pentru a contracara orice astfel de intenţii malefice ale cabalei criminale a masoneriei, dându-i o lovitură de graţie. Ne putea întreba de ce nu se acţionează totuşi în acest fel încă din momentul prezent şi se aşteaptă Evenimentul pentru ca întreaga operaţiune să fie declanşată? Răspunsul este că într-un plan grandios ca cel al trecerii Pământului şi omenirii la o frecvenţă superioară de vibraţie există anumite necesităţi şi înţelegeri a faptelor care trebuie asimilate; chiar dacă unii gândesc acum în mod simplist că anihilarea imediată a cabalei criminale ar fi cea mai indicată prin intermediul acestei tehnologii foarte avansate (Stardust), totuşi putem intui că din punctul de vedere al transformării interioare omenirea nu ar înţelege foarte multe. În plus, legile cosmice sunt de aşa natură încât ele oferă până în ultimul moment libertatea de alegere şi de expresie a oricărei făpturi din univers, în care sunt incluşi de asemenea şi „venerabilii”. Prin urmare, trebuie să înţelegem că aceste acţiuni sunt divin integrate, au un sens foarte profund şi se corelează perfect cu evenimentele viitoare.
În această direcţie, Cobra ține chiar să precizeze că tehnologia Stardust nu va fi activată înainte de marele Eveniment. Chiar şi atunci când „praful” va acţiona şi va anihila acţiunea „elitei” satanice, facţiunea militară benefică de la Pentagon alături de autorităţile civile implicate în lupta contra cabalei criminale vor trebui să acţioneze eficient, deoarece răul a fost foarte adânc implementat în structurile societăţii şi el va trebui extirpat cu atenţie şi în mod minuţios. De fapt, scopul acţiunii ET prin intermediul acestei tehnologii foarte avansate este acela de a face munca mai uşoară pentru autorităţile pământeşti în direcţia anihilării puterii şi influenţei masonice la nivel mondial.
Este uşor ca majoritatea oamenilor să nu creadă în aceste afirmaţii – mai ales cei direct implicaţi, adică „Iluminaţii” -, însă Cobra afirmă că, dacă aceştia (membrii cabalei criminale) doresc o dovadă în sensul că Operaţiunea Stardust 2 este reală, acest lucru va putea fi aranjat fără probleme. Acum, se pune problema: care dintre „venerabili” îşi va asuma acest risc?
În această idee, Cobra sugerează membrilor „elitei” satanice a masonilor ca ei să se predea totuşi înainte de producerea Evenimentului, deoarece aceia care vor proceda în acest fel vor fi trataţi cu mai multă îngăduinţă. El precizează de asemenea că cei mai mulţi membri din familiile „venerabililor” nu sunt neapărat vinovaţi, ci necesită mai curând un gen de vindecare interioară şi nu de condamnare efectivă. Un exemplu în acest sens este confesiunea recentă a unuia dintre membrii familiei Rockefeller, care prezintă o parte din adevărata genealogie a familiei şi explică o serie de mistere ale trecutului ei (http://iamstasha.blogspot.ro/2012/06/my-dirty-little-secret-im-rockefeller.html).

Întrebarea presantă, care agită spiritul omenirii în prezent, este: când va avea loc Evenimentul? Cobra afirma că acesta ar putea să aibă loc chiar şi în câteva zile de acum înainte, însă în această direcţie nu se pot oferi garanţii. Modul general de desfăşurare a planului era bine cunoscut încă de acum 10 ani; de pildă, se ştia că, în principiu, Evenimentul trebuia să aibă loc pe data de 8 aprilie 2012. Faţă de această dată, acum există deja o întârziere de trei luni. Nimeni nu ştie cu precizie când anume se va petrece Evenimentul, însă ceea ce se ştie sigur (100%) este că el va avea loc negreşit şi într-un viitor apropiat.
Până atunci, negocierile continuă dar ele sunt complicate, pentru că membrii cabalei criminale nu reacţionează ca nişte oameni normali; de aceea, negocierile respective pot fi încadrate mai curând în categoria unui fel de „război psihologic”. Există modele de comportament, există reacţii care sunt analizate într-un mod complex, există chiar simulări pe calculator, dar cu toate acestea nimeni nu ştie cu certitudine felul în care vor decurge lucrurile, în special pentru faptul că aşa ceva nu s-a mai petrecut niciodată înainte pe planeta noastră şi nici pe vreo altă planetă din univers. O explicaţie pentru repetatele amânări ar fi aceea că populaţia a fost atât de „spălată pe creier” de sistemul socio-economic implementat de „elita” masonică, încât acum este foarte dificilă aceasta deprogramare a ei, astfel încât să se respecte nişte termene fixe. De fapt, motivul principal al acestor amânări este că o parte destul de însemnată dintre oameni nu va dori să coopereze cu planul de salvare şi de evoluţie a umanităţii.
Bunul simţ ne face să ne întrebăm dacă populaţia planetei nu ar aprecia ajutorul oferit de civilizaţiile extraterestre şi de facţiunea pozitivă a pământenilor (militari şi civili) care va declanşa arestările cabalei criminale. Cobra avansează ideea că oamenii ar aprecia aceasta după încheierea operaţiunilor şi nu în timpul lor. Cu alte cuvinte, oamenii nu ar aprecia neapărat procesul în sine, ci ei ar vrea doar ca el să fie împlinit, să fie încheiat. După cum ştim, există deja mai multe grupuri restrânse, dar puternice care acţionează în acest sens. Lucrurile trebuie realizate cu atenţie şi nu în mod precipitat, deoarece odată declanşate, ele se vor propaga în cascadă; dacă reacţiile şi efectele lor nu vor fi bine stăpânite, atunci Pământul şi o mare parte din universul local poate fi în pericol de a suferi foarte mult de pe urma acţiunilor care nu au fost integrate la momentul potrivit.

Lupta împotriva „elitei” satanice a masonilor nu e deloc simplă, pentru că membrii acesteia sunt sprijiniţi de aşa-numiţii Archon-i, care sunt entităţi satanice ce există atât în plan subtil cât şi în plan fizic. Practic vorbind, ele acţionează la unison cu fiinţele reptiliene care au planificat decăderea şi supunerea planetei Pământ şi a populaţiei sale încă de acum mii de ani în urmă. Majoritatea Archon-ilor acţionează în plan astral şi eteric şi deţin tehnologii avansate care pot influenţa fiinţele umane în ceea ce priveşte modul lor de gândire şi de acţiune. Scopul meditaţiilor la unison care sunt angrenate în această perioadă este tocmai eliminarea acestor Archon-i din planurile subtile şi din cel fizic, pentru că în realitate ei sunt adevărata problemă în acest război inter-rasial foarte complicat.
În prezent mai există câţiva Archon-i fizici care se regăsesc în aşa-numitul Ordin Secret al Iezuiţilor, o organizaţie „religioasă” ce cuprinde un grup militar ce a influenţat evenimentele cele mai importante din istoria Pământului în ultimii 400 de ani. Ei au realizat aceasta prin coruperea şi supunerea membrilor unora dintre cele mai importante familii de bancheri din lume, cum ar fi familia Rothschild. Aceşti Archon-i fizici deţin o tehnologie foarte avansată şi cunosc multe secrete despre mintea umană şi felul în care ea poate fi influenţată, ori despre programările în masă. De asemenea, ei sunt experţi în tehnicile vechii Inchiziţii, pentru că în fapt ei sunt aceiaşi care au săvârşit acele fapte abominabile din istoria umanităţii, de acum câteva sute de ani. În principiu, Archon-ii fizici, cei puţini care au mai rămas, reprezintă un grup militar iezuit, care este infiltrat la vârful Biserii Catolice.
Aceste fiinţe umane sunt malefice şi ele au făcut un imens rău unor mase largi de oameni. Drake spune chiar că aceşti Archon-i fizici trebuie neapărat executaţi pentru a fi eliminaţi din planul fizic, deoarece altfel ei vor avea posibilitatea să influenţeze în continuare minţile majorităţii oamenilor, care nu sunt „şcolite”, adică acele minţi care nu cunosc încă adevărul despre existenţa şi acţiunile „Iluminaţilor”. Tocmai de aceea subliniem încă o dată importanţa majoră pe care o are informarea pertinentă a populaţiei, măcar în ceea ce priveşte elementele principale ale situaţiei actuale. Altfel, ignoranța, prostia, frica şi panica vor conduce la crearea unui haos care nu este deloc în avantajul unei tranziţii paşnice şi armonioase a umanităţii spre o nouă paradigmă a vieţii.

Rădăcinile acţiunii malefice asupra rasei umane se extind în timp spre originile galaxiei noastre. Din această perspectivă, găsim informaţii interesante în expunerile lui Alex Collier, care este o fiinţă umană ce a fost contactată de o rasă de extratereştri umani din Constelaţia Andromeda, asemănători rasei nordice de pe Pământ. Informaţiile oferite de el au fost verificate de-a lungul timpului de mai mulţi ziarişti şi de persoane implicate în mod direct în acţiunile de dezvăluire a existenţei ET, ori a Guvernului Ocult la nivel mondial. De asemenea, Alex Collier a oferit mai multe interviuri în care a prezentat multe dintre informaţiile ce i-au fost date de către civilizaţia respectivă. Unul dintre aceste interviuri i-a fost luat de Paola Harris şi poate fi consultat în parte aici:http://www.bibliotecapleyades.net/andromeda/esp_andromedacom_8.htm.
În anul 2000, în urma ameninţărilor repetate pe care le-a primit din partea unor agenţii secrete ale Guvernului Mondial Ocult format din membrii „elitei” satanice a masonilor, Collier a luat decizia să nu mai împărtăşească informaţiile pe care le-a primit de la membrii civilizaţiei extraterestre respective. Totuşi, în ultimele luni şi sub presiunea evenimentelor din ce în ce mai acute care se petrec pe glob, el a reînceput să ofere informaţii, afirmând că de acum înainte nu se va mai lăsa influenţat de cabala criminală.
Unul dintre aspectele pe care el îl menţionează într-un interviu luat de Carlos del Angel şi produs de firma Shiny Demise pe 3 martie 2012 (http://www.youtube.com/user/ShinyDemise) este că pe la jumătatea lunii iulie 2012 vor avea loc unele evenimente care vor propulsa umanitatea pe drumul către ascensiunea spirituală. Din acest punct de vedere am putea corela afirmaţiile lui Alex Collier cu cele oferite de Cobra, care vorbeşte despre iminența Evenimentului, pentru că este posibil ca cele două informaţii să se refere la unul şi acelaşi lucru. În plus, Collier menţionează interviul de trei ore de la Omega Man Radio, în care Steve Quayle şi Tom Horn deconspiră nişte secrete teribile ale Vaticanului cu privire la ceea ce se petrece la nivel spiritual în Biserica Catolică. Interviul este prezentat în trei secţiuni şi el este într-adevăr şocant pentru că apare foarte clar faptul că la acel nivel există un război chiar fizic în dimensiunea noastră, în care entităţile demoniace şi satanice (pe care noi le putem asimila cu Archon-ii despre care vorbeşte Cobra) posedă efectiv unele fiinţe umane.

Partea I

Partea a II-a

Partea a III-a

De altfel, sunt binecunoscute scandalurile foarte mari şi problemele aproape insurmontabile cu care se confruntă în acest moment Vaticanul; o parte dintre aceste aspecte au ajuns chiar în atenţia publică în ultima lună. Actualul Papă este depăşit de situaţie, iar cardinalii de la vârf „se sfâşie” între ei; acţiunea Archon-ilor întrupaţi din grupul iezuit are astfel urmări teribile.
Alex Collier face precizarea că evenimentele care vor urma vor fi de aşa natură, încât să nu-i facă pe oameni să venereze fiinţele ce vor acţiona slujindu-se de o tehnologie înaltă şi demonstrând astfel puterea lor pe pământ, ca fiind semizei. Guvernele marilor puteri ale lumii (care sunt corupte de forţa de influenţă a cabalei criminale masonice) vor dori să impună această idee, în dorinţa lor de a asupri în continuare populaţia lumii prin inocularea unor credinţe false. Totuşi, Collier spune că toate aceste aspecte vor ieşi la iveală până la sfârşitul anului 2012. El afirmă, la unison cu informaţiile oferite de Cobra despre planul şi acţiunea pleiadienilor prin Operaţiunea Stardust 2, că forţa malefică a cabalei criminale va fi anihilată toată deodată. Aceasta se corelează cu modul de acţiune al „prafului” de nanoparticule, care a fost infuzat de pleiadieni în corpurile „Iluminaţilor”.

Revenind la „istoria galaxiei noastre” şi a felului în care a apărut şi s-a insinuat răul în cadrul civilizaţiilor umane care au populat-o, se pare că totul își are originea în constelaţia Lira, în care rasa umană a început să se dezvolte de pe principii de expresie liberă, universală. O bună sinteza asupra evoluţiei rasei umane în galaxie poate fi citită într-un articol din revista Cosmos aici: http://www.revistacosmos.ro/oameni-si-extraterestri-%E2%80%93-epopeea-supravietuitorilor-%E2%80%93-ii-%E2%80%93/ .
Rasa umană a trăit şi s-a dezvoltat în diferite sisteme stelare din Lira aproximativ 40 de milioane de ani, având o orientare preponderent agrară. Existenţa oamenilor era abundentă şi prosperă, iar traiul lor era fericit şi cu o înţelegere superioară a naturii. La un moment dat una dintre planetele din Lira, care era locuită de rasa Strămoşilor Primordiali umani, a fost găsită şi survolată de o navă uriaşă a rasei reptiliene, care provenea din sistemul Alpha Draconis. Cele două rase (lirană şi draconiană) s-au suspectat reciproc şi se temeau una de cealaltă. Conform cu afirmaţiile lui Alex Collier, reptilienii au fost prima rasă din galaxie care a descoperit tehnologia călătoriilor interstelare; după ce au descoperit planeta Bila a „liranilor” (locuitorii rasei umane din Constelaţia Lira) şi au văzut abundenţa, frumuseţea şi resursele ei naturale, reptilienii (draconieni) au decis să o supună şi să o controleze. Iniţial, ei şi-au oferit ajutorul sub o formă înşelătoare, însă liranii au dorit să cunoască mai multe despre reptilieni înainte să accepte conlucrarea cu ei; atunci draconienii au înţeles în mod greşit atitudinea liranilor, comunicările dintre cele două rase au fost întrerupte şi ca urmare reptilienii au distrus trei dintre cele 14 planete locuite de oameni în sistemul Lira, omorând mai mult de 50 de milioane de ființe umane. Liranii au continuat să fie urmăriți şi „vânați” de reptilieni şi se poate spune că acela a fost de fapt momentul istoric în care draconienii au început să considere rasa umană ca fiind o simplă sursă de hrană.

Totuşi, este important să menţionăm că nu toate rasele reptiliene sunt malefice, ci doar o mică secţiune din acestea a alunecat pe această pantă în decursul timpului. Facţiunea reptiliană malefică reprezintă însă forţa de represiune a populaţiilor umane din galaxia noastră, prin introducerea unui sistem de conducere bazat pe frică şi pe linie ierarhică.
În acelaşi timp, această rasă reptiliană a devenit extraordinar de versată în manipularea genetică. Ceea ce ei fac, este că sosesc pe o planetă, cuceresc rasa respectivă, iar apoi îi alterează informaţia genetică în conformitate cu propriile lor interese. Din nefericire, draconienii consideră formele de viaţă pe care ei le-au creat sau le-au alterat în decursul timpului ca pe nişte resurse naturale. Ei sunt de asemenea şi cei care au creat prima rasă umană pe planeta noastră; iniţial această rasă a fost implementată pe Marte, iar apoi ea a fost adusă pe Pământ. Rasa primordială a liranilor a fost combinată cu 21 de alte rase, rezultând rasa noastră (Homo Sapiens Sapiens) la nivelul planului fizic.
La începuturi, molecula de ADN conţinea 12 spirale complete, însă un grup de civilizaţii din Constelaţia Orion, care a dorit să controleze umanitatea, a suprimat 10 din cele 12 spirale, pentru a ne bloca astfel progresul şi evoluţia. Însă de ce ar fi vrut ei să facă acest lucru? De ce ar fi vrut orionienii să nu lase omenirea să evolueze spre o cunoaştere superioară şi chiar totală a universului şi a originilor sale spirituale? Motivul este acela că orionienii (care în realitate sunt o sub-rasă reptiliană a draconienilor) şi-au dat seama cine suntem noi, oamenii, la nivelul profund al sufletului. Astfel, ei au aflat că rasa noastră face parte dintr-un grup de constiinţe-energii care au creat rasa umană, infuzând-o cu posibilitatea evoluţiei proprii, a libertăţii depline şi a expresivităţii plenare în manifestare. Pe de altă parte, draconienii reptilieni creează rase care să funcţioneze ca o resursă naturală doar pentru propria lor plăcere şi pentru confortul lor. Draconienii aveau legende foarte vechi care vorbeau despre un război între ei şi această rasă numită Paa Tal, care se opunea filosofiei lor asupra vieţii şi libertăţii în Creaţie. Este posibil ca această rasă de conştiinţe foarte evoluate (Paa Tal) – care de fapt este un cuvânt din limba draconiană – să fie identică cu aşa-numiţii Fondatori, adică acel grup de conştiinţe care există în cea mai înaltă dintre dimensiunile Manifestării (a 12-a) după sistemul pus în discuţie şi integrat în evenimentele actuale, despre care vorbeşte Sal Rachele în cărţile sale şi despre care el – ca channeler al acestor conştiinţe foarte inalte, Fondatorii – afirmă că sunt cele care au creat rasa umană, sădind-o mai apoi în univers.
Interesant este că orionienii şi-au dat seama despre adevărata natură a rasei noastre datorită versatilităţii extreme a emoţiilor umane. Din acest punct de vedere cel puţin, se poate spune că nu există nicio altă rasă în univers care să prezinte o asemenea complexitate a trăirilor şi totodată a modificării lor într-un timp foarte scurt. Pentru orionieni, dar şi pentru multe alte rase de fiinţe extraterestre care ne-au studiat perioade foarte lungi de timp, ființa umană reprezintă un mister, deoarece nicio altă rasă de ființe nu reuşeşte să aibă o detentă emoţională atât de mare şi nici o trăire psihică atât de complexă; de pildă, pentru civilizaţiile ET este o mare uluire cum o persoană poate să manifeste ură şi peste doar un minut ea să fie cuprinsă de un sentiment adânc de iubire sau de compasiune.

Pe de altă parte, draconienii reprezintă cea mai veche rasă reptiliană din univers. Strămoşii lor au sosit în universul fizic dintr-o realitate paralelă sau, cu alte cuvinte, dintr-un aşa-zis univers alternativ, adică dintr-o altă dimensiune. Nimeni nu ştie cu precizie când anume s-a petrecut acea venire a draconienilor în universul fizic, dar putem totuşi presupune că aceea a fost, cel puţin într-o anumită măsură, un fel de „cădere”, deoarece dimensiunea a treia (3D), adică dimensiunea fizică, este o dimensiune existenţială „la limita de jos” a Manifestării.
În legătură cu acest subiect, Alex Collier afirma că andromedanii (civilizaţia extraterestră care l-a contactat) nu ştiu nici ei precis cum au ajuns reptilienii în universul fizic, însă din informaţiile pe care le-au aflat prin interacţiunea cu alte rase interdimensionale a rezultat că draconienii au fost aduşi de o anumită rasă inteligentă în universul nostru, fiind mai apoi pur şi simplu „plantaţi” în sistemul Alpha Draconis, adică acolo unde exista probabilitatea cea mai mare ca ei să supraviețuiască.
Problema a apărut ulterior, atunci când draconienii au început să răspândească ideea că ei au fost primii în acest univers, ca rasă, venind aici înaintea rasei umane; prin urmare, ei şi-au format părerea că erau îndrituiţi să aibă supremaţia în galaxie, iar toate celelalte rase să li se supună. Astfel a luat fiinţă ideea de dinastie regală, de linie ierarhică şi de linie de sânge genealogică. Totuşi, rasa umană nu a fost deloc dispusă să recunoască acest lucru şi ca urmare între cele două rase (reptiliană şi umană) a izbucnit un conflict îndelungat care s-a ramificat în războaie complexe pe întreg cuprinsul galaxiei.

Reptilienii au cucerit multe sisteme solare şi civilizaţiile care le locuiau, alterând din punct de vedere genetic majoritatea formelor de viaţă pe care le-au întâlnit. Aria din galaxie care este cel mai des populată de sub-rasele draconiene este uriaşul sistem Orion, precum şi sistemele Rigel şi Capella.
Formaţia psiho-mentală a acestor rase este axată într-o proporţie uriaşă pe cultivarea egoului şi a individualităţii; ca atare, ele s-au orientat mai mereu către acţiuni de cucerire, invazie, manipulare şi stăpânire a altor rase şi planete care erau mai puţin evoluate, folosind tehnologia pentru a le controla şi domina. Această atitudine care s-a răspândit aproape peste tot în galaxie este ca un război aparent fără sfârșit, făcând pacea să devină o raritate în universul local în care ne aflăm, deoarece reptilienii consideră că cea care domneşte este frica, în timp ce iubirea este considerată a fi un sentiment slab, având virtuţi minime.
Ideea principală a reptilienilor-draconieni este aceea că rasele care sunt mai slabe decât ei trebuie să li se supună şi să devină astfel sclavele lor. Acest sistem de credinţe şi valori este promovat încă de la naştere în cadrul raselor reptiliene, în care mama – după ce dă naştere fătului -, îl abandonează pentru ca acesta să se descurce singur în viaţă. Dacă cel născut reuşeşte să supravieţuiască, el este mai apoi preluat şi crescut de o castă războinică draconiană, care îl foloseşte mai apoi pentru luptă, pentru antrenamente sau pentru spectacol.
Prin urmare, putem observa că reptilienii par să se fi blocat la acest nivel al supravieţuirii, din care ei nu prea mai pot să iasă. Aceasta înseamnă că ei nu-şi pun deloc problema să se oprească din răul pe care îl pot face altor rase şi în acest fel ne putem explica îndârjirea cu care ei continuă să reziste şi să se împotrivească transformărilor fundamentale care vor avea loc în curând pe Pământ. Din nefericire, în conştiinţa lor este gravată foarte profund ideea că nu pot avea niciodată încredere în oameni. Baza îndoctrinării lor ideologice este aceea că rasa umană se află la originea răului în galaxie pentru că ea a invadat acest spaţiu atunci când draconienii se aflau deja în ea, urmărind ca să-i înfometeze pe draconieni şi să-i facă să muncească din greu pentru a dobândi materialele ce stau la baza existenţei lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s