Forţa a- 5 -a a lui Einstein

albert_einstein

1. Forţa a 5-a, un subiect ultrasecret cândva, dar cât mai mediatizat în ultimul timp, se referă, în special, la posibilitatea energetică de contracarare a acelui „vânt” cosmic (afectare energetică, de asemenea) venit ca o rezultantă a interacţiunilor sistemelor şi corpurilor cosmice dominante şi a celor înconjurătoare. Acest „vânt” cosmic nu este altceva decât destinul energetic astral, dar, în consideraţiile noastre, vom ţine cont şi de raportul realizat cu valoarea energetică a comportamentului structurilor noastre. După cum vom vedea în cuprinsul lucrării, orice interacţiune structurală, în sensul cunoscut de noi, este o interacţiune energetică prin câmpul fundamental, cu ajutorul codurilor energetice ale celor două modalităţi de afectare a reţelei câmpului amintit, cu repercursiuni directe suportate şi de reţelele structurale angrenate, întrepătrunse câmpului fundamental.
Deci, destinul nu ar fi altceva decât comportarea energetică a structurilor noastre (începând de la cel mai mic nivel structural… şi „urmărind” angrenarea numai în anumite procese, datorită existenţei unor limite energetice comportamentale la nivelul straturilor câmpului biostructural, limite determinate atât în cazul reîncarnărilor, cât şi în cazul unor eventuale energizări suplimentare, şi care nu vor apărea pentru corpul chimic sau materie, unde se vor produce procese standard), afectată, obligatoriu, de interacţiunea energetică a acelui „vânt” cosmic oscilant şi de acele rezultante energetice deja echilibrate (ale tuturor sistemelor cosmice şi corpurilor cosmice înconjurătoare) ce includ componenta centrifugală suplimentară gravitaţională (forţa gravitovortex), neluată în considerare de fizica clasică [de asemenea, destinul total mai adaugă o componentă, cea a “retururilor” energetice ale emisiilor înaintaşilor genetici (ce au tiparul biostructural şi codurile energetice ale emisiilor, asemănătoare) şi a “retururilor” energetice proprii, componentă ce va “urmări” entitatea la care ne referim].
Acum apare acea nouă interacţiune energetică artificială a forţei a 5-a, interacţiune denumită astfel într-un mod incorect. Orice comportare energetică a structurilor universale în câmpul fundamental este o interacţiune la/prin forţa a 5-a, forţa a 5-a nefiind altceva decât câmpul fundamental (interacţionarea câmpului fundamental, relaţiile cu acesta pot completa mai bine noţiunea). Acest câmp fundamental va fi prezentat în capitolele următoare. Se va prezenta modul în care acesta s-a format, mecanismul de funcţionare, modul cum poate interacţiona cu structurile (şi invers) şi de aici toate procesele şi fenomenele ce se dezvoltă (de la nivel microcosmos la nivel macrocosmos). Nimic din Univers nu este străin forţei a 5-a. Acest câmp fundamental, cu alte cuvinte, controlează totul… Prin el nici un proces nu este întâmplător. Dacă, până la formarea câmpului fundamental, hazardul a avut o influenţă oarecare, şi aceasta în mod descrescător, din momentul formării câmpului fundamental nimic nu (mai) este întâmplător. Totul se intercondiţionează prin acest câmp fundamental. Că se numesc unde, câmpuri energetice, forţe, toate au acelaşi „substrat”, acela al „afectărilor” comportării normale a câmpului fundamental. Afectările pot fi cu rezultate opuse sau de acelaşi tip pe cele trei dimensiuni de reţea fundamentală (pe cele trei lanţuri de reţea tridimensională „cubică”). Acest fenomen constă în sporirea sau diminuarea procesului vibratoriu al acestui „mecanism” coordonator de Univers, pe cele trei dimensiuni de reţea, după raporturile „sporire-diminuare”: 3/0; 2/1; 1/2; 0/3. Veţi vedea în capitolele următoare modul de manifestare a codurilor energetice astfel create. Prin aceste coduri energetice (având specifice: frecvenţa, lungimea de undă, amplitudinea felului de afectare a comportării normale a reţelei câmpului fundamental, amplitudine condiţionată de valoarea afectării în ceea ce priveşte o mărime de genul forţei, puterii sau impulsului afectării şi de diferenţa de fază între reţelele structurale şi fundamentale – la contact) pot „comunica” diferite procese, fenomene, diferite structuri. Revenind la acea „armă” mult mediatizată în ultima vreme, putem să o denumim corect: „interacţiune energetică prin forţa a 5-a (prin câmpul fundamental) la destinul energetic, „programat” de influenţa sistemelor cosmice superioare”. Cu alte cuvinte, „arma care schimbă viitorul”. Această armă putea deveni cea mai puternică în viziunea celor ce au auzit de ea. Şi au auzit destui…

2. Hitler credea că acest concept poate avea un potenţial distructiv uriaş, motiv pentru care a ordonat echipei dr. von Bruning să lucreze la o armă bazată pe forţa a 5-a. De altfel, Hitler nu ocolea nici o posibiltate de a crea o superarmă. Astfel, i s-a demonstrat cum poate fi eronată reperarea vizuală triangulară, printr-un experiment ce vroia să testeze, dacă există, într-adevăr, forţa a 5-a. Testul de reperare vizuală a fost realizat între oraşele Essen, Dresden, Ravensburg. Aceste trei localităţi formau un triunghi echilateral necesar iniţierii activităţii forţei a 5-a. După trei săptămâni de cercetări intense, Dresden şi Essen au fost bombardate de britanici şi complet rase de pe faţa pământului, astfel încât contribuţia cercetărilor germane în acest domeniu a rămas neconcludentă. Studiile forţei a 5-a au fost în centrul atenţiei militarilor americani şi sovietici încă din perioada celui de-al doilea război mondial.
Americanii, iniţial, au testat două triunghiuri (dispozitive de triangulaţie vizuală): unul în Houston, celălalt la graniţa cu Canada. La un moment dat, nici americanii, nici ruşii nu au reuşit rezultate deosebite. A apărut ideea folosirii experimentului în spaţiu cosmic. Însă, până la acest moment, trebuie să amintim de tendinţa Vaticanului de a obţine a 15-a formulă – de bază – a forţei a 5-a şi a codului ce s-a aflat în testamentul lui Einstein. Între timp şi KGB a aflat despre scrisoarea lui Einstein către Grossman despre cele 14 ecuaţii şi codificarea formulei de bază a forţei a 5-a. CIA experimenta deja până în 1962, în Antarctica, pe teritoriul australian interacţiunea energetică la forţa a 5-a. Polii planetei oferă o mai „calmă” experimentare energetică. Locul cel mai potrivit a fost oferit de Harold Holt, primul-ministru australian în acea perioadă. La un moment dat, J.F. Kennedy află de experimentele CIA şi întrerupe totul, preluând documentaţia. La scurt timp, Vaticanul avea aceste documente. Pe lângă alte complicaţii ale lui J.F.K. (programul său avansat de cercetare spaţială punea în pericol explorarea Lunii şi pe partea nevăzută, apoi, se însumaseră multe alte date compromiţătoare pentru administraţia americană, privind anumite contacte cu civilizaţii extraterestre, plus cazul Roswell), această intervenţie va pune capăt posibilităţii de a continua a preşedintelui american. La fel vor păţi Harold Hold şi mai apoi Bobby Kennedy. Cererea Vaticanului pare îndreptăţită pe undeva (în afara faptului că preşedintele american era romano-catolic), deoarece implicarea în aşa-zisul destin dat de Dumnezeu era o mare compromitere a activităţii bisericii, a sensului religiei. Dacă ar fi fost numai această… Acelaşi fenomen se mai întâmplă, dar nu prin experimentarea forţei a 5-a din punct de vedere tehnologic, ce prin interacţiuni energetice umane, în cazul noilor curente (deşi unele nu prea noi) ideologice, religioase, filozofice, doctrinare, etc. ce vor înlocuirea concepţiilor religioase tradiţionale, crearea altei lumi, altui Univers… Astfel, se poate pune problema mulţumirii cu destinul ca „predispoziţie” energetică neinfluenţată negativ, ducând la aşa-zisa soartă, sau ar trebui încercată intervenţia în „predispoziţia” energetică a destinului în mod tehnologic [deocamdată se cunosc „amplificatoare” de înaltă frecvenţă ale fronturilor „+” magnetice „subtile”, deci nocive, şi „amplificatoare” (pe bază de sisteme optice) a activităţii orgonice „ – ” (a bionilor plantelor captaţi în anumite incinte), folosite în scopuri medicale, spirituale…], sau intervenţia în mod energetic biologic, spiritual (care ar avea mai multe şanse spre pozitiv, însă „tarele” celor angrenaţi în acest proces, în acest moment, nu lasă multe şanse construcţiei…).

3. Sa revenim la folosirea experimentului in spatiul cosmic. Cand Neil Armstrong a aselenizat in 1969, Mariner 6 era la mai putin de 5000 de kilometri distanta de planeta Marte. impreuna cu partile din Antarctica, aceste noi statii au devenit o parte a unor gigantice sisteme planetare triangulare, care se pozitioneaza in spatiu doar o data la 75 de ani (Luna, Pamant, Marte). sase luni mai tarziu, utilizand gigawati de energie s-a realizat un experiment timp de doua ore. Oamenii de stiinta americani au dovedit existenta fortei a 5-a. Prin aceste experimente de triangulatie in spatiu au aratat ca viziunea lui Einstein era corecta si ca cele patru forte coexista numai impreuna cu a cincea forta. Ceea ce credeau acei oameni de stiinta este ca orice schimbare a fortei a 5-a se transfera prin intermediul unor particule energizate, iar un flux de astfel de particule s-ar putea directiona pentru atingerea unor scopuri anume. Partial adevarat. Adevarul il veti cunoaste in urmatoarele capitole, dar nu este obligatoriu sa considerati aceasta ca atare. Relativitatea parerilor este foarte bine cunoscuta.

Sa revenim. Urmatorul pas a fost construirea unei arme. Aceasta arma care schimba viitorul, intr-adevar l-a schimbat. Dar nu a adus bunastare, fericire, sanatate… Nu a hranit sute de milioane de oameni muritori de foame, desi sumele investite puteau face aceasta. in alte cazuri, a avut de suferit si populatia nevinovata a zonei, neavertizata de noii „Dumnezei”. in toate cazurile au de suferit „cobaii” acestei arme, care nu sunt decat acele persoane special destinate sa o manevreze pe aceasta. Zona care contine sursa fiind cea afectata (in afara sursei), s-a luat o decizie de salvare relativa, de folosire a armei pe alte teritorii. De aceasta data, conform fizicii clasice, orice astfel de teritoriu va aduce dezechilibrari si echilibrari energetice in acelasi „sens” al manifestarii energetice (sens, care, in exprimarea noastra, are semnificatia de pozitiv sau negativ). Astfel, proprietatile undelor se aplica intocmai si in totalitate (reflexie, refractie, interferenta, dispersie, „difractie”, „absorbtie”, „polarizare”). insa, s-a neglijat un alt aspect, de aceasta data al fizicii universale, acela al comunicarii tuturor sistemelor intre ele prin reteaua campului fundamental, de altfel, aceeasi forta a 5-a. Interactiunile prin forta a 5-a sunt mai penetrante decat celelalte interactiuni. Fiind o interventie suplimentara, va dezechilibra un „consens” energetic de sisteme, dar nu numai a celor din zona, ci si a celor invecinate prin transmiteri in lant. Aceste dezechilibrari se vor manifesta prin suprapuneri de fenomene, procese, peste cele ale destinului energetic normal si nu va fi decat o supraincarcare a destinului in sens negativ. Incoerenta energiilor, adeseori datorita diferentei de faza, frecventa, apoi, evolutiei energetice a structurilor si, permanent, fata de caracteristicile destinului energetic, constituie un important impediment in calea controlului experimentelor. Sensul pozitiv poate fi doar acela al introducerii bioenergiilor pozitive (pe care le cunoastem noi, deocamdata, in domeniul Alfa bioenergetic, apoi a bionilor) sau imitarea lor pe linie „tehnologica”. Energiile din acest domeniu sunt uniforme si continue privind comportamentul de transmitere si de repetabilitate, iar insumate, vor „cobori” plafonul energetic al vibratiei normale a fortei a 5-a (campului fundamental). A nu se confunda activitatea electroencefalografica (activitate ),electrica a creierului avand schimburi permanente de electroni si ioni graficul acesteia, cu acea afectare a retelei fortei a 5-a si reconsiderarea permanenta a energiilor (energii emise de structuri specializate pentru transformarea relatiilor electrice, electromagnetice in cele orgonice ale spiritului), privind amplitudinea lor fata de nivelul plafonului de vibratie fundamental (re)actualizat permanent. in consecinta, se va remarca o scadere a „amplitudinilor” proceselor (remarcata, in special, la cele negative) si o usoara descongestionare a lor, oferind posibilitati noi de constructie structurala („bruiaj” energetic mai mic) si, implicit, de procese, fenomene (pozitive). Structurile din zonele afectate de interactiunea suplimentara la forta a 5-a se vor incarca, pur si simplu, cu acel tip de energie (atat cat o permite modul de structurare). Aceasta datorita proprietatilor retelelor structurale (veti vedea in urmatoarele capitole) de a inmagazina o anumita „afectare”, deci, anumite valori ale afectarii corespunzatoare unui anumit cod energetic. in continuare, acel cod energetic imprimat in retelele structurale va fi repetat la fiecare vibratie a fiecarei retele structurale. Nu am intentionat sa dau prea multe amanunte in acest capitol, dar de la intentie pana la realizare este un drum lung… Sa revin la firul normal al prezentarii. Un prim test al interactionarii suplimentare la / prin forta a 5-a a fost in 1978 prin niste dispozitive proiectate de Mel, dar au fost putine observatii, care, de fapt, nu au demonstrat nimic.

4. In noiembrie 1979, 53 de americani au fost luati ostateci de un grup de studenti revolutionari, la ambasada SUA din Teheran. Un an mai tarziu, presedintele Jimmy Carter a lansat o campanie de pregătire a unor echipe antiteroriste numită „Escadrila Lumina Albastră”, pentru a elibera ostatecii. Operatiunea a esuat. S-a aterizat fortat la 200 de mile S-E de Teheran, după ce trei elicoptere au rămas fără combustibil. In acel moment misiunea era compromisă. In timp ce se realiza realimentarea cu combustibil pentru reluarea zborului, unul din elicoptere s-a ciocnit de un avion de transport, murind 85 de oameni. Supravietuitorii s-au retras după un esec incredibil al unei unităti echipate cu cel mai modern echipament militar, fără ca inamicul să fi tras un foc. Se credea că Iranul detine o armă mai puternică de interactiune prin forta a 5-a. Sunt rezerve In această privintă… Aceasta datorită suficientei autoinducerii de fenomene negative.
In 1985 s-a testat o a doua generatie a dispozitivului lui Mel, mai redusă In dimensiuni si mai puternică. In America de Sud, la un moment dat, au ajuns două dispozitive Mel. Primul dispozitiv, In septembrie 1985, a produs un cutremur de pămant cu efect catastrofal. In noiembrie 1985, al doilea dispozitiv a provocat o eruptie vulcanică. Dacă primul caz a fost la New Mexico, al doilea a fost In Columbia. Următorul pas In dezvoltarea acestei arme a fost „Ochi de vultur”, care avea rolul de a detecta zonele terestre puternic interactionate prin forta a 5-a, plasandu-se pe o orbită geostationară. Testat In ianuarie 1986, tot In acelasi an trebuia dus la locul misiunii de o navetă „Challenger”. Se pare că a avut ghinion. Rusii, In mai 1987, au Inceput să testeze un dispozitiv cu numele de cod: BLOTNIK. Scopul acestuia era de a perturba sistemele sonarelor si radarelor de la sol ca si cum acestea ar suferi o defectiune. In timpul unui test, BLOTNIK a reusit să scoată din functiune toate radarele de la sol timp de trei ore. Atunci, un pilot german a hotărat să zboare Intr-un avion monoplan, monoloc, mii de kilometri In spatiul răsăritean, aterizand la Moscova, In Piata Rosie din Kremlin.
In iulie 1998, crucisătorul torpilor american VINCENT a fost blocat In Golful Persic. Căpitanul a informat echipajul că se va trage cu toată munitia si toti erau convinsi că vor lovi un avion fighter F14 iranian. După 10 minute, echipajul si-a dat seama că au lovit un avion civil de călători. Aparatura sofisticată de la bordul navei nu a reusit să facă diferenta dintre un fighter F14 – TOMCAT iranian si un avion de călători civil A300, de trei ori mai mare In dimensiuni.
In 1991, s-a construit o nouă versiune a “Ochiului de vultur” si s-a testat cu prudentă. Pentru a evita alte catastrofe similare navetei Challenger, „Ochi de vultur nr. 2” a intrat In operatiune la Inceputul anului 1992. Acesta a fost In stare să indice coordonatele valizei Mel In New Mexico, In zona centrală a orasului. Nu s-a stabilit dacă “Ochi de vultur nr. 2” a fost sau nu cauza reactivării dispozitivului Mel, dar aceasta a condus la o reactie de explozii In lant In tot orasul, producand mari pagube si suferinte. Deci, folosirea pe alt teritoriu a acestei interactiuni pare a fi, Intr-adevăr, o armă. Dar aceasta pe fondul „necontrolării” ei. Insuccesul, din punct de vedere al controlului, duce la Intrebarea firească, aceea a reusitei In dezlegarea codului lui Einstein. Sunt păreri care ar confirma reusita si, mai mult decat atat, se crede In existenta unui dispozitiv capabil să controleze forta a 5-a, care poate intra In activitate In orice moment. Ar mai rămane de aflat si cum ar putea opera această masinărie.
Ar mai fi de spus că rusii au căutat alte căi de a afla codul lui Einstein (desi nu numai ei) si anume prin spargerea băncii Vaticanului In perioada anului 1978. Dar avand formula a 15-a si codul, aceasta nu era totul. Mai trebuia realizată decodificarea. Apoi, referitor la experimentări, acestea au fost mult mai multe, printre care cel din Iran, asemănător celui cu elicopterele, cam prin perioada anului 1996. De data aceasta au fost trei F-117. Acelasi rezultat.

5. Avioanele F-117, „invizibile” prin radar, folosesc In constructie principiul geometric (referitor la interceptarea, reflexia energiilor, undelor, prin reteaua fundamentală), conform căruia un număr limitat de suprafete (plane), raportat la o infinitate de posibilităti de receptionare prin reteaua fundamentală (mai precis, tinzand spre infinit), va contura posibilităti de interceptare, tinzand spre zero, iar un corp fără suprafete plane, deci, tinzand spre o infinitate de suprafete, raportate la o infinitate de posibilităti de transmitere energetică prin reteaua fundamentală, va crea posibilităti de interceptare egale cu Intregul (egale cu 1). Suprafetele plane (limitate la număr), lasă reflexiile libere.
Avioanele cu forme rotunjite sau neregulate creează reflexii repetate (ale undelor initiale incidente), ceea ce determină, cu sigurantă, si Intoarcerea unor componente electromagnetice, spre sursa radar. La acest principiu geometric se adaugă folosirea unui strat special de vopsea cu proprietăti de absorbtie energetică, dar, autorul crede că ar fi fost posibil să se folosească un procedeu de anulare a transmiterilor energetice (a codurilor energetice) radar (sau chiar ale structurii In cauză), adică, de folosire a unor coduri contrare de manifestare energetică (suplimentare), care să echilibreze prin reteaua fundamentală manifestarea energetică transmisă (de exemplu, unde antielectromagnetice, pentru cele electromagnetice), aceasta producandu-se In faza de vibratie materială, care este si faza complexului F-117. Pe principiul „invers” al manifestărilor radar, se poate construi un alt radar ce poate intercepta manifestările contrare, deci, cele ce ajută avioanele F-117 să devină invizibile (dacă acestea, Intr-adevăr, folosesc si procedeul energetic si dacă se realizează scăpări ale emisiei suplimentare, rezultate dintr-un eventual surplus fată de emisiile radar).
In cazul modificării fazei de vibratie a complexului F-117, se va realiza trecerea – mai departe – a undelor radar, (deci) neinteractionate. Apoi, de la experimentările legate de interactionările destinului energetic (a componentelor acestuia, cantitativ sau calitativ-selectiv) si pană la crearea unor „anestezice” pentru transmiterile energetice radar (oricare ar fi acestea), nu mai rămane decat un pas. Totul se bazează pe „jocul” combinatiilor ce se pot crea, prin interactionările de coduri energetice sau pe aderenta la faza de vibratie.
F-117, ce s-a prăbusit, si cutremurul de 6,6 grade pe scara Richter, au fost In acelasi timp produse si In perioada conflictului din Kosovo, dar aceasta nu Inseamnă că, oriunde cade un F-117 si se produce un cutremur (cutremurul de 5,8 grade – pe scara Richter – de la Kabul, rămanand, totusi, „dubios”), s-a folosit deja interactiunea la forta a 5-a. Acest fapt, luat In considerare, ne-ar duce cu gandul la tot felul de interactionări In conflicte, sau chiar la crearea de conflicte. Astfel, In cazul Romaniei, ne-am putea gandi că, pe langă alte interventii de altă natură, s-ar fi putut influenta masele pentru realizarea Revolutiei. Dar cum Nostradamus a transmis date despre Revolutie, rezultă că si unele astfel de interactionări pot fi incluse In destin. Destinul este relatia Intre predispozitia energetică astrală si tipul structurărilor (In cazul corpurilor moarte) sau predispozitia genetică (In cazul fiintelor; Terra fiind un experiment al reIncarnărilor sau reconditionărilor spiritului, acestea din urmă aduc noi interactionări In relatia cu predispozitia energetică astrală, mergandu-se spre o dirijare a afinitătilor energetice si a celor ce sunt implicate de către acestea), iar soarta este rezultatul final al trăirii, al producerii prezentului (luat ca notiune).

6. In Marea Britanie, o persoană cunoscută (din lumea stiintei), dintr-o perioadă nu prea depărtată de cea a zilelor noastre, verifică ceea ce Ii spun astrele …si nu numai (horoscopul plus clarviziune), printr-un cunoscut astrolog si clarvăzător. Acesta, cu oarecare retinere, Ii spune ziua si ora, luna, anul cand va muri trăsnit In casă. Persoana In cauză consideră necesar să mai consulte un astrolog sau/si clarvăzător. Dacă primul a fost la Londra, se deplasează Intr-o altă localitate, tot la cineva renumit. Acelasi lucru Il obtine si la al doilea. Dar si la al treilea, dintr-o altă localitate (preferat pe aceleasi criterii). Celui de-al doilea si celui de-al treilea nu le-a spus nimic, din ce aflase la primul. Fiind un om care stia să aprecieze lucid importanta si veridicitatea situatiei, mai Intai s-a resemnat. Apoi, a consolidat beciul după principiile protectiei Impotriva descărcărilor electrice. Intr-o perioadă următoare a luat legătura cu un preot. Acesta l-a Indemnat la credintă, singura care ar fi putut face ceva. Asa că, ziua respectivă a venit, dar persoana In cauză nu a vrut să folosească beciul, care era amenajat special Impotriva amintitelor descărcări electrice. Vremea, Intr-adevăr, era cea anuntată prin prezicere. Locul ales a fost sub un acoperis al unei magazii vecine casei cu pricina, stand pe un scaun. La ora prezisă, natura, Universul si-a făcut datoria: casa a fost trăsnită. Energiile degajate prin credintă, In timpul rugăciunilor, l-au ajutat pe acel om să scape interactiunii destinului energetic, a acelui „vant cosmic” energetic. Deci, un cod energetic suplimentar anulează puterea de interactiune energetică (vibratorie) a destinului energetic. Aceasta ar fi o cale de aflare a ceea ce este si a ceea ce nu este inclus In destin. S-ar mai putea recunoaste acestea In unele semne sau forme pe care tiparul nostru genetic (celular si de camp biostructural), In interactiune cu configuratia energetică cosmică, cu rezultanta sa In/la locul nasterii, le conturează In structura noastră (celulară sau de camp biostructural).
Ar mai fi modalităti, poate mai complicate, dar acestea nu-si au locul si momentul In acest capitol, ci Intr-unul din următoarele. De asemenea, multe alte procese neexplicate de stiintă pană acum Isi găsesc explicatia prin introducerea In „calcul” a fortei a 5-a, a modului In care se pot produce interactionări, procese, prin această „matrice” universală, dar, In acelasi timp, si Intretinătoare de procese, de structuri. Fizica clasică nu a realizat decat fragmente fără verigi de legătură Intre fenomenele ei, care, oricand, pot fi date peste cap de o nouă valoare energetică, atunci cand iese din starea „latentă” structura dominantă si creatoare de Univers, structura Intretinătoare de miscare organizată si controlată, de ordine, In general. Modificările energetice se transmit tot prin această structură, In momentul transmiterii părăsindu-se starea normală energetică, considerată „latentă” datorită uniformitătii si continuitătii fenomenului vibratoriu.
Avand o masă de peste 99,9 % din masa Universului, este opera unei legi comportamentale a unui singur fel de constituire structurală universală (prezent, atat Intr-un nucleu primordial supercondensat, deci, fără spatii libere „specifice” vidului absolut, cat si, mai apoi, In particulele initiale rezultate după „dispersarea initială” ce vor forma lanturile retelei tridimensionale cubice fundamentale, iar, In final, si In particulele initiale ale lanturilor de retea structurală Intalnită la componentele materiale si antimateriale), dar cu proprietăti ce pot da Intelesul „divinului ce a existat dintotdeauna”.

7. Această „lege” pare a fi cea care „a fost la Inceput”.
Lucrarea de fată va prezenta si evolutia materiei (a formelor de structurare universală, In ansamblu), dar si a formelor ce vor putea prelua, Inmagazina si amplifica fenomenul energetic (pană la cele mai complexe „Infătisări”…), care, In varianta respectării Intocmai a legilor si principiilor universale, vor putea deveni ele Insele creatoare si Intretinătoare de Univers.
Ar mai fi de adăugat proprietătile de undă ale interactiunilor experimentate prin forta a 5-a. Acestea ar fi, In principiu, energii de Inaltă frecventă, amplificate, cu manifestare „+” (de sporire a vibratiei fundamentale) pentru efectele negative, si cu manifestare „ – ” (de diminuare a vibratiei fundamentale) pentru efectele benefice… Apoi, uniformitatea codului energetic, coerenta energiilor [pe vibratii sau pe timpul unei singure vibratii (fazele vibratiei fundamentale manifestate/interactionate de energii)], amplitudinile/intensitătile In raport cu remodelarea continuă a plafonului de vibratie al campului fundamental (toate acestea din nou raportate la codurile energetice ale structurilor si ale destinului energetic) sunt cateva din cele mai importante caracteristici ale transmiterilor energetice ce se pot folosi In interactionarea fortei a cincea.
Dar acest subiect va fi preluat Intr-un capitol următor. De remarcat faptul că fizica clasică are contributii foarte valoroase In a aduce o orientare clară matematică, geometrică sau algebrică, Insă, la nivelurile subcuantice, matematica devine inoperantă. Aici, probabilitătile sunt baza, dar, fenomenele energetice fiind foarte precise In zonele sau straturile de interactionare prin reteaua fundamentală, nu se vor depăsi niciodată limitele standard, decat dacă va surveni o valoare energetică străină (a altui proces) prin această retea fundamentală, care, dacă este compatibilă privind codul energetic, va interactiona. De la nivel atom In sus, lucrurile se mai clarifică.
Forta a 5-a are două componente [de fapt, acestea ar putea fi considerate (si) ca două forte diferite], una activă si una pasivă. Cea activă se referă la forta suplimentară centrifugală gravitatională (asa-zisa fortă „gravitovortex”), la nivel galactic, care, fată de forta gravitatională clasică a lui Newton, va interveni (si) cu o fortă compensatorie intra-sistem (datorită activitătii generale galactice…; formula 14**). FN (forta gravitatională clasică a lui Newton) = k / r2. FV = F5′ = forta gravitovortex = componenta activă. F5′ = k / r3 (formula 14*). Componenta pasivă (arbitrul comportărilor energetice universale) este manifestată de două reprize ale radiatiei termice de fond [una dintre ele, manifestarea C sau, mai precis, manifestarea Intarzietoare a comportării C peste comportarea D este interceptată/receptionată de noi („observatorii”/receptorii materiali de pe Terra) ca avand 2,84ºK; cealaltă repriză, A, se manifestă In/pentru antimateria din centrele galactice, „găurile-negre”] si două reprize ale radiatiei neutrinice de fond (una, D, interceptată de noi cu 2ºK; cealaltă, B, se manifestă In/pentru antimateria din centrele galactice, „găurile-negre”). Intre comportările A,B, respectiv C,D ale unei singure vibratii universale există o pauză energetică, In/pe care se transmit energiile/informatiile cu viteza mai mare decat „c”. „Arma care schimbă viitorul” se referă la emiterea de energii negative (fronturi magnetice „+”) de Inaltă frecventă, schimband, In zonă, contributia fluctuatiilor energetice (ciclice) ale „cosmosului” [atat In faza manifestării materiei, cat si, prin modalităti de amplificare si „Intarziere” (cu ajutorul unor sisteme optice), In fazele specifice comportării straturilor subtile ale spiritului…]. Astfel, va fi o interventie energetică prin componenta pasivă, la componenta activă conectată cu fluctuatiile energetice datorate evolutiilor ciclice ale sistemelor/corpurilor cosmice (deci, cu destinul energetic astral). Aceasta, deoarece s-au produs (prin aparatura/interventia amintită…), atat cutremure, eruptii vulcanice (destabilizandu-se relatiile energetice prestabilite ale Terrei, interioare si cele cu sistemele exterioare dominante), cat si destabilizări ale „vietii” oamenilor, ale cursului normal al fenomenelor sociale…

Teoria M = fizica noua ,traiasca cuantica si asa se schimba tot

Teoria M este o teorie supersimetrică care este consistentă într-un spaţiu cu unsprezece dimensiuni. Limita de energii joase a Teoriei M este Supergravitaţia unsprezece-dimensională.
Teoria M este cea mai recentă versiune a teoriei corzilor din anul 2008. Conform vechii teorii, şase din cele zece dimensiuni sunt „înfăşurate”, noi putând observa doar universul 4-dimensional cu care suntem obişnuiţi. Aceste extradimensiuni sunt „strânse” într-o regiune a spaţiului (spaţiul Calabi-Yau), prea mică pentru a putea fi observabilă. Teoria M vine cu ceva in plus: unele din aceste dimensiuni ar putea fi foarte mari, chiar infinite.

De la atom până la Big Bang şi Multivers
În anii 1920 fizicienii descoperă particulele elementare şi cercetează proprietăţile acestora. Electronii însă le rezervă o surpriză: „Când cineva studiază proprietăţile atomilor descoperă că realitatea este mai stranie decât şi-ar fi închipuit oricine. Particulele au într-adevăr posibilitatea, într-un anumit sens, de a se afla simultan în mai multe locuri.” (cf. Alan Guth, profesor la Institutul de Tehnologie al (statului) Massachusetts) (MIT) din Cambridge, Massachusetts, SUA. Aceasta înseamnă că particulele nu există doar în universul nostru, ci apar şi în alte universuri paralele cu al nostru. Alan Guth explică: „În esenţă, tot ceea ce se poate întâmpla se întâmplă într-una dintre alternative, ceea ce înseamnă că suprapus peste universul cunoscut există un univers alternativ, unde Al Gore este preşedinte şi Elvis Presley este încă în viaţă.”
Teoria corzilor (stringurilor)
Cu fiecare concluzie fizicienii s-au apropiat tot mai mult de momentul creării „teoriei tuturor lucrurilor”, teorie care încearcă să explice existenţa întregului univers, în mic şi mare. Albert Einstein a lăsat această căutare succesorilor săi, ea fiind de fapt miezul cercetărilor tuturor fizicienilor. Anii 1980 aduc o schimbare radicală, aşa cum afirmă Burt Ovrut, profesor la Universitatea Statului Pennsylvania din University Park, Pennsylvania, USA: „Încă de când a luat naştere fizica s-a crezut că materia este făcută din particule. Acum ne-am schimbat acest punct de vedere. Acum credem că materia este făcută din corzi mici.” Aşa a apărut teoria stringurilor, care spune că particulele sunt de fapt corzi mici invizibile, din care emană materia precum muzica din corzi: „Dacă o ciupeşti (coarda) într-un anumit fel, obţii o frecvenţă anume, dar dacă o ciupeşti în alt fel, poţi obţine mai multe frecvenţe, aşa ai note diferite.”(Burt Ovrut). Michio Kaku, profesor la City University din oraşul New York, spune că „universul este o simfonie, iar legile fizicii sunt armonii ale unei super-corzi.”
Singularitate
Pentru ca „teoria stringurilor” să devină „teoria tuturor lucrurilor existente în univers”, ea trebuia să explice naşterea universului, adică momentul la care s-a produs Big Bangul. Timp de zece ani fizicienii au cercetat posibilitatea celor două teorii de a se explica una pe alta, de a se completa. Rezultatele însă au fost dezastruoase, iar curând teoriile au fost aproape de autodistruge reciprocă. Cercetătorii Big Bangului au ajuns prin extrapolare din ce în ce mai aproape de momentul crucial: mai întâi mai aproape cu un miliard de ani, apoi la momentul formării primilor atomi, apoi când universul avea numai câteva sute de mii de ani, şi până la urmă la momentul când universul număra doar câteva secunde de existenţă. Aici fizicienii s-au confruntat cu o dificultate majoră: „Problema fundamentală a cosmologiei este că legile fizicii, aşa cum sunt ele cunoscute, sunt anulate în momentul Big Bangului. Unii spun, ce e rău în asta, ce e rău dacă legile fizice se prăbuşesc? Totuşi, pentru un fizician aceasta este un dezastru. Toată viaţa ne-am dedicat faptului că universul se supune unor legi cunoscute, legi care pot fi transcrise în limbajul matematicii, dar aici avem miezul universului însuşi, o piesă care însă lipseşte şi care transcende legile fizice.” (cf. Michio Kaku). Momentul Big Bangului mai este cunoscut şi sub numele de singularitate cosmică („cosmic singularity”), adică locul unde ecuaţiile îşi pierd sensul.

Cinci teorii ale stringurilor
Nici „teoria stringurilor” („corzilor”) nu a avut o soartă mai bună: din ce în ce mai mulţi cercetători lucrau la ea, dar se întâmpla un lucru curios. Fizicienii au găsit o a doua versiune la teoria iniţială, apoi a treia şi în curând aveau să vorbească chiar despre cinci teorii diferite ale „stringurilor”. A devenit limpede că nu acestea erau mult-căutata „teorie a tuturor lucrurilor”, şi că nu aveau să dea nici o soluţie problemelor nerezolvate. Chiar când comunitatea oamenilor de ştiinţă se pregătea să dea uitării teoria stringurilor cu tot cu cele cinci versiuni ale ei, a apărut o altă idee: super-gravitaţia („super gravity”), noţiune impusă discuţiilor de către Michael Duff, profesor la Universitatea din Michigan, Ohio, SUA.
Supergravitaţia
Supergravitaţia se asemăna foarte mult cu teoria stringurilor: „În mod normal credem că trăim într-o lume tridimensională. Ne putem mişca în trei direcţii: la dreapta sau la stânga, sus sau jos, înainte sau înapoi, dar fizicienilor le place să adauge alte dimensiuni. Einstein a propus ca timpul să fie a patra dimensiune. Apoi altcineva a propus a cincia şi apoi a şasea. Şi numărul a continuat să crească. Dimensiunile adiţionale sunt spaţii în univers pe care nu le putem percepe (direct). Majoritatea sunt microscopice, dar cercetătorii erau convinşi că acestea există.” (cf. Michael Duff). Conform teoriei stringurilor există 10 dimensiuni: 9 dimensiuni spaţiale şi una temporală. Teoria supergravitaţiei însă enumera 11 dimensiuni. Puţini erau cei care credeau în ele şi le promovau, fiind desconsideraţi de comunitatea cercetătorilor care reconsiderau universul pornind de la cadrul oferit de teoria stringurilor: doar coarde care vibrează.

Teoria M
Supergravitaţia a avut însă ocazia să-şi ia revanşa când fizicienii au încercat să salveze teoria stringurilor: ei au adăugat a 11-a dimensiune la cele 10, iar rezultatul a fost unul surprinzător. Cele cinci versiuni ale teoriei, aflate în competiţie unele cu celelalte, s-au dovedit a fi variante ale aceleiaşi teorii fundamentale care începea din nou să aibă sens. Odată cu adăugarea celei de-a 11-a dimensiuni, teoria s-a transformat astfel: stringurile, despre care se presupunea că stau la baza materiei din univers, s-au extins şi s-au combinat. Concluzia extraordinară a fost aceea că toată materia din univers era conectată la o singură structură imensă, numită membrană. Această nouă teorie a primit numele „Teoria M”, de la cuvântul „membrană”, şi a impulsionat din nou căutarea explicaţiei pentru toate lucrurile din univers. Ce se ştie însă despre a 11-a dimensiune? S-a descoperit repede că ea se lungeşte la infinit, dar este foarte mică în lăţime, mai precis ea măsoară un milimetru împărţit la un 1 urmat de 20 de zerouri, după cum spune Burt Ovrut. Universul nostru membrană pluteşte în acest spaţiu misterios. Dar curând după emiterea teoriei M a apărut iarăşi o nouă idee, aceea că la capătul opus al dimensiunii 11 se află un alt „univers-membrană”, care pulsează.

Gravitatia
Cea care a deschis calea către această idee nouă a fost Lisa Randall de la Universitatea Harvard din Cambridge, Massachusetts, SUA, plecând de la gravitaţie: „Forţa gravitaţională este foarte slabă în comparaţie cu celelalte forţe. Dacă te uiţi în jur, spui că gravitaţia nu pare atât de slabă, dar dacă stai să te gândeşti întregul Pământ trage de tine şi totuşi poţi să ridici lucruri de pe sol.” Lisa Randall explică această ciudăţenie prin prezenţa dimensiunilor adiţionale: gravitaţia este la fel de puternică ca şi celelalte forţe (de exemplu: deşi gravitaţia acţionează asupra unui simplu ac, ajunge să acţionăm şi noi asupra acului cu un magnet mic (de acela care se lipeşte pe frigider pentru a fixa bileţele); atunci forţa magnetică va învinge forţa gravitaţională), doar că ea se scurge în aceste dimensiuni pe care nu le putem observa. Ecuaţia însă nu funcţionează din această perspectivă. La auzul ideii că s-ar putea să existe altă membrană în dimensiunea 11, Randall a schimbat perspectiva asupra problemei gravitaţiei şi a găsit o altă soluţie: gravitaţia nu se scurgea din universul nostru spre alte dimensiuni, ci invers, din alte dimensiuni în universul nostru. Şi astfel s-a ajuns la o noţiune mult timp ocolită de comunitatea ştiinţifică: universurile paralele.

Universuri paralele
Într-o clipă cercetătorii au fost cuprinşi de frenezia „universurilor paralele” existente în a 11-a dimensiune, care păreau să rezolve probleme vechi de secole. Iată cum arată aceste universuri paralele: fizicienii spun că ele variază în forme (de la binecunoscuta doughnut – gogoaşa cu gaură la mijloc, până la „coli de hârtie”), dimensiuni şi caracteristici: „Într-un alt univers protonul poate să fie instabil, caz în care atomii se pot dizolva, iar ADN-ul nu se poate forma şi astfel în aceste universuri nu poate exista viaţă inteligentă. Poate că există o lume de electroni şi electricitate, poate un univers de fulgere şi neutrini, dar fără materie stabilă.” (cf. Michio Kaku). Dar dacă doar într-o fracţiune din aceste universuri se dezvoltă viaţa, vom avea un număr infinit de universuri paralele în care trăiesc civilizaţii.

Big Bang
Cercetătorii au ajuns iarăşi la încercarea de a explica singularitatea ce a precedat Big Bangul, de data aceasta cu ajutorul teoriei M. În anul 2001 aceasta a suferit o transformare din partea lui Burt Ovrut. Deşi până atunci se credea că a 11-a dimensiune este un loc paşnic în care universurile-membrană plutesc liniştit, Burt Ovrut spune că de fapt „Universurile se mişcă prin dimensiunea 11 ca nişte valuri imense puternice.” El mai spune că nu este atât de mult loc pentru toate universurile, aşa că dacă ele se mişcă, atunci există posibilitatea ca ele să se lovească unele de celelalte. De fapt, ele ori se depărtează unul de celălalt, ori se lovesc. Următoarea întrebare logică este ce se întâmplă când universurile paralele se ciocnesc? Răspunsul este dat de astronomul Neil Turok: consecinţa întâlnirii a două universuri paralele este un Big Bang. Universul nostru are însă în unele locuri concentrări de materie: stele, galaxii, quasari şi alte aglomerări. Acestea se explică tot prin universurile paralele. Neil Turok afirmă că acestea se mişcă precum valurile şi, tot ca valurile, suprafaţa lor nu este plană, ci se unduieşte. Astfel, când universurile paralele se lovesc, ele nu se lovesc uniform pe toată suprafaţa şi concomitent, ci în puncte diferite şi la momente diferite în timp. Aşa se explică naşterea universului în forma pe care o cunoaştem noi, cu ajutorul teoriei M.

Universuri multiple
Cea mai recentă noţiune introdusă de cercetători este cea a universului multiplu – în engleză: „multiverse” („multivers”). Acesta „ar putea conţine un număr infinit de universuri, fiecare cu legi diferite ale fizicii. Probabil că în fiecare moment au loc Big Banguri. Universul nostru coexistă cu alte membrane, alte universuri care sunt de asemenea în expansiune. S-ar putea ca universul nostru să nu fie decât un balon plutind într-un ocean de alte baloane.” (cf. Michio Kaku).
Fizicienii mai fac încă un pas înainte şi îşi propun să creeze un univers nou în laborator. Alan Guth presupune că momentul în care vom crea universuri în pivniţa casei nu este chiar atât de departe şi de neconceput, iar procesul nu ar pune în pericol propriul univers în care trăim.

fizica si sanatatea noastra care atarna de un fir de par

Dacă aţi fost obligaţi să constataţi pe propria piele că un anumit medicament sau tratament prescris de medic, în loc să vă redea sănătatea, vă face rău, atunci fie reveniţi la medic, pentru a vă schimba tratamentul, fie… schimbaţi medicul. Medicina actuală, cu toate realizările ei, se confruntă încă cu „eterna variabilă şi necunoscută”, adică modul diferit în care acţionează un medicament asupra unor persoane cu acelaşi diagnostic; cele mai multe se vindecă, însă unele se îmbolnăvesc mai tare. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), bolile provocate de medicaţiile prescrise sau luate la voia întâmplării ocupă locul al patrulea pe scara mortalităţii, după bolile cardiovasculare, cele cancerigene şi accidentele rutiere.

Între atâtea medicamente cu mod asemănător de acţiune, de unde să ştie în mod sigur medicul care este cel mai indicat în cazul unui pacient şi care-i va folosi altuia? Cum se poate elimina „eterna variabilă şi necunoscută”, făcând să dispară situaţiile în care, la primirea reţetei, medicul vă spune: „Încercaţi dumneavoastră acest tratament şi dacă vedeţi că nu vă face bine, reveniţi să vi-l schimb”.
Aparatul de diagnosticare şi măsurare a sarcinilor electromagnetice ale oamenilor, medicamentelor, legumelor, fructelor, apelor termale, minerale, etc., realizează o analiză genetică energetico-informaţională.
Şi dacă cuvântul „analiză” vă trimite imediat cu gândul la dureroasa înţepătură şi la prelevarea de sânge, puteţi răsufla uşuraţi: pentru o analiză completă este nevoie doar de… un fir de păr!
Autorul aparatului, fiind un cunoscător al medicinii tradiţionale chineze, a considerat întotdeauna că există indivizi bolnavi şi nu boli, fapt ce l-a ajutat să realizeze acest aparat.
Atât materia vie cât şi cea amorfă conţin un câmp electrocinetic propriu, care poate fi măsurat cu anumite aparate şi a cărei mărime se exprimă în metri. Acest câmp defineşte un câmp informaţional, specific fiecărei persoane, determinat de un organ mai slab funcţional din organism, moştenit genetic, care ne caracterizează toată viaţa, fiind cauza tuturor bolilor de care vom putea suferi pe parcursul vieţii (exceptând, bineînţeles, infestările cu viruşi).
Aparatul a reuşit să decodifice banca de date a fiecărui individ, reuşind să grupeze pe pacienţi în cinci grupe, în funcţie de sarcina lor energetică.
Sarcina energetică defineşte organul patologic cauzal şi este cuprinsă între 5 metri liniari pentru cei care fac parte din grupa Inimă – intestin subţire, până la 6,20 metri liniari pentru cei care aparţin grupei Plămân – intestin gros.
Sarcina energetică este o constantă cu care ne năştem. Ea reprezintă codul energo-genetico-informaţional al fiecăruia dintre noi, pe care l-am moştenit de regulă din partea unuia dintre părinţi.
Câmpul energetic informaţional al fiecărui individ este legat de asimetria structurală a macromoleculelor proteice. Această asimetrie structurală generează o asimetrie electrică şi magnetică ce constituie reactivitatea energetică a structurilor vii. Edificiul structural al tuturor fiinţelor umane cuprinde 20-24 de aminoacizi, diversitatea de forme fiind dată de succesiunea diferită a acestor aminoacizi în structura proteinelor, diferenţă dictată de codul genetic înscris la toate vieţuitoarele în ADN-ul din nucleul celular. Aparatul a reuşit să decodifice banca de date a fiecărui individ, reuşind să stabilească sarcina energetică proprie fiecărei persoane. S-a ales pentru efectuarea analizei firul de păr, deoarece acesta prezintă mai multe avantaje. În primul rând, în firul de păr se află înscris codul genetico-energetic personal. Apoi este o analiză nedureroasă şi nu în ultimul rând, pentru că se foloseşte în faza iniţială a analizei o soluţie specială, costisitoare, iar prin folosirea firului de păr se obţine cel mai bun randament de analizare a acestei soluţii, deci scade costul analizei. Asta nu înseamnă că o persoană complet lipsită de păr nu poate efectua această analiză. În lipsa firului de păr se pot folosi şi bucăţi mici de ţesut uman. Sarcina energetică este o constantă cu care ne năştem, deci nu poate fi modificată (numai prin tehnici subtile – meditaţii/transă – temporar, se poate amplifica valoarea sarcinii energetice). Condiţia ca un tratament (alopat sau naturist) să fie benefic este să aibă o valoare energetică superioară celei a pacientului.
S-a măsurat şi valoarea sarcinii energetice a sute de medicamente uzuale şi plante medicinale şi s-a realizat un nomenclator în care s-a trecut valoarea energetică a medicamentelor în raport cu codul energo-genetic al pacienţilor; prin semnele „+” , „-” şi „0” se deduce dacă un medicament creşte energia vitală a pacientului, fiindu-i benefic, sau îi scade această energie, dăunându-i.
Şi atunci, cunoscându-vă valoarea câmpului energetic, ţinând cont că medicamentul prescris trebuie să aibă o valoare energetică superioară, medicul vă va putea prescrie, consultând nomenclatorul, exact medicamentele care vă sunt benefice.
Să luăm banalul „Antinevralgic”. Acesta are o sarcină energetică de 5,9 m. Ori oamenii se împart în cinci grupe energetice: 5,0, 5,6, 5,8, 6,0, şi 6,2 m. Şi atunci, celor din primele trei grupe le va fi benefic, iar celor care au o valoare de 6,0 sau 6,2 m le va dăuna.
Gândiţi-vă la câte probleme se iveau în cadrul practicilor chirurgicale ce necesitau transfuzii de sânge înainte de a se realiza că există patru grupe sanguine distincte şi cât de simplă şi banală ni se pare acum determinarea grupei sanguine.
Se doreşte ca fiecare individ să aibă înscris în carnetul de sănătate, pe lângă grupa sanguină, valoarea sarcinii energetice, precum şi organul patologic cazual, iar fiecare medicament va avea inclus în prospect anunţul: „Sarcină energetică X m”.
Cine ştie, poate peste câţiva ani, fiecare produs alimentar va avea trecute pe etichetă, pe lângă deja obligatoriile „E-uri” şi valoarea sarcinii energetice. Şi atunci vom putea decide singuri dacă consumăm sau nu un anumit produs, în funcţie de propria noastră constantă.
Aparatul indică organul patologic cauzal, părintele de la care a fost moştenit, organul patologic cauzal al celuilalt părinte, lungimea sarcinii energetice proprii, profilul psihologic, problemele de sănătate cu care se poate confrunta pacientul de-a lungul vieţii. De asemenea, indică şi tratamentul naturist individual valabil, constând în reflexoterapie, presopunctură, psihoterapie, fitoterapie, hidroterapie, în funcţie de specificul pacientului.
Pentru pregătirea firului de păr (degresarea, eliminarea factorilor poluanţi ajunşi din mediul ambiant pe păr, eliminarea urmelor de vopsea şi fixativ, care conţin substanţe ce ar putea influenţa negativ rezultatul analizei), se foloseşte o soluţie chimică specială, pe care o prepară o fabrică din Germania. Un litru de substanţă costă 1500 euro şi se pot efectua cu el maximum 100 analize.
Practic, în 15-20 de minute aveţi printată la imprimantă atât analiza propriu-zisă, cât şi schema de tratament individuală recomandată.
Cu ajutorul aparatului se pot stabili randamentul energetic şi durata de rezistenţă în joc, la un moment dat, al sportivilor, indicându-se şi tratamentul individual pentru fiecare sportiv, pentru ca performanţa să atingă cote maxime. Gândiţi-vă ce avantaje prezintă pentru un antrenor posibilitatea de a şti precis că azi îl poate folosi pe X la un randament de 90% din valoarea sa timp de 70 de minute, pe Y timp de 120 de minute la un randament de 70%, ş.a.m.d.
La o analiză genetico-informaţională într-un caz de omucidere, psihologul Poliţiei din Braşov a rămas surprins când a văzut că profilele psihologice ale agresorului şi victimei, stabilite în urma analizei firelor de păr al celor doi, coincid cu datele culese de poliţie pe alte căi de investigaţie ştiinţifică, specifice poliţiei.
Dacă fiecărui delincvent i s-ar face analiza genetico-informaţională şi s-ar efectua clasificarea acestora pe cele cinci grupe energetice existente, atunci când la locul unei infracţiuni, în lipsa amprentelor, s-ar găsi fire de păr, prin analiza acestora şi determinarea grupei energetice, s-ar restrânge foarte mult aria cercetărilor, deoarece s-ar putea elimina din start celelalte patru grupe.
Conform „modelului forţei a cincea”, elaborat de Mihai Apostol, aparatul domnului profesor Mircea Braşoveanu măsoară aura energetică manifestată în plan material prin fronturi energetice subtile, fronturi energetice fără particulă la bază, fronturi portante „fără a porta”, însă fronturi ce se manifestă prin reţeaua câmpului fundamental universal (forţa a cincea), de tip electropozitiv sau electronegativ („Yin sau Yang”), mai precis măsoară media intensităţilor energetice cele mai mari, capabile de interacţionare structurală şi determinante în stabilirea compatibilităţii energetice dintre structuri (compatibilitate ce se conturează pe fundalul subtil energetic…). Un lucru demn de remarcat este că această compatibilitate energetică poate fi mărită pe timpul manifestării unor tehnici spirituale, emoţionale (subtile) sau prin accentuarea/stimularea structurilor biologice active în ceea ce priveşte emisiile de fotoni/biofotoni (emisii stimulate – biolaser, bioluminiscenţă, completate de traficul de fotoni/biofotoni şi de celelalte tipuri de manifestări: emisii spontane, absorbţii).

https://www.facebook.com/dreptate.libertate.demnitate/

http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

Un gând despre “Forţa a- 5 -a a lui Einstein”

  1. Autorul „Modelului vibraţiei universale” vă propune a avea în vedere câteva „elemente” deosebit de importante pentru viitorul cercetării ştiinţifice…
    Faptul că primele „cărămizi” structurale, reţelele primare de substanţă şi antisubstanţă (acestea fiind uneori, electronul şi pozitronul din faza de vibraţie a materiei, în alte cazuri, electronul şi quarkul u+2/3, în alte cazuri, componentele fotonului sau ale quarkului d-1/3, în ultimul caz, doar dacă, printr-o sinergie a polarităţilor lor cu „jocul” celorlalte polarităţi întâlnite, se „înşurubează” în structurile neutronului şi protonului…), sunt aceiaşi „actori” ce joacă în toate rolurile universale (a se citi: în toate procesele, fenomenele universale, punând în valoare, direct sau indirect, forţele cunoscute din fizica clasică), ar putea anticipa că „particula lui Dumnezeu – bosonul Higgs” mult căutat(ă) nu poate fi constituit(ă) decât tot din aceste componente, doar că vor fi alte conjuncturi energetice, conjuncturi ce, de altfel, dau toate diferenţele şi proprietăţile structurale/comportamentale universale (masa, energie, sarcină electrică, spin sau manifestare de torsiune, …). Prin conjuncturi energetice se înţelege ceea ce vine din afară pentru interacţionare, cu/fără posibilităţi transformatoare interioare (fronturi energetice fără particulă la bază ce au două tipuri opuse de manifestare, care pot avansa sau încetini vibraţia interioară de reţea şi deci, pot modifica faza vibratorie de interacţiune…, de asemenea, pot rupe relaţia de susţinere dintre reţelele primare sau grupările lor, prin urmare, pot modifica identitatea unei reţele primare sau a unei particule!)…
    În dezintegrarea unei stări legate de quarkuri t t‾ (toponiu) într-un boson Higgs şi un foton, energia monocromatică emisă de foton ar putea fi o semnătură a bosonului Higgs (aceasta fiind posibilă într-un accelerator precum cel de la Geneva, cu energia fasciculelor electron-pozitron astfel potrivite, încât să fie acordate pe rezonanţa toponiului). O altă sursă de bosoni Higgs este radiaţia unui boson Z0 (Z la puterea zero), odată cu dezintegrarea celor doi în câte o pereche de quarkuri de viaţă mai lungă. Din patru particule de viaţă lungă (în această configuraţie de stare finală), două ar putea determina masa bosonului Higgs. …Apoi, bosonul Higgs s-ar (mai) putea dezintegra într-o pereche de quarkuri bb‾. Quarkul b, având o viaţă relativ lungă, s-ar putea detecta perechea bb‾ prin urmele lăsate în procesul de dezintegrare şi apoi să se deducă masa bosonului Higgs, din studiul energiei şi momentului perechii bb‾.
    Legat de „Geneva”, locul acceleratorului nu este cel mai potrivit, deoarece fiind activ angrenat în polaritatea N-S a câmpului magnetic terestru, orice foarte mică eroare datorată acestui fapt, la proprietăţi îmbunătăţite (mărirea vitezei particulelor şi a numărului de ciocniri…), se va însuma [mai ales că particulele primare cu proprietăţi opuse (sarcina, de exemplu) resimt „la prima mână” aceasta] . Un loc acceptabil din acest punct de vedere poate fi Antarctica (unde s-au făcut experimentele la forţa a cincea…). …Acele posibile „găuri negre”, de care s-a vorbit, nu pot fi în faza vibratorie de manifestare a materiei (deci nu vor interacţiona materia); antiparticulele forţate să apară în acceleratoare nu vor apărea niciodată – libere – în interacţiune cu materia; ele, din moment ce vor ieşi din planul material, vor ieşi şi din relaţia cu acceleratorul, rămânând, ori în spaţiul interplanetar, ori în relaţie cu reţeaua (structurală!) magnetică terestră (reţea neacceptată încă de fizica clasică, fiind cea responsabilă de înmagazinarea / „memorarea” proceselor/fenomenelor energetice în câmpul magnetic, INCLUSIV DE CELE ALE LHC DE ACUM), cea care prinde toate fazele de manifestare universală, precum şi structura chakrelor, bionilor/orgonilor (primele formaţiuni ale spiritului, descoperite de W.Reich şi Tesla prima dată la plante, formaţiuni ce se formează mai ales între catenele ADN datorită blocajelor/capcanelor de fotoni, electroni ce îşi vor pierde identitatea şi vor fi „material de lucru” pentru acest nou tip de structurare) sau a altor formaţiuni biostructurale mai complexe (de la nivel intercelular sau superior acestuia, la care se realizează sau, într-o exprimare mai clară, este obligatoriu să se realizeze un circuit închis structural şi de vibraţie). Interacţionând formaţiunile spiritului, deci va interacţiona şi relaţia spirit-corp, …din zona apropiată…
    Dacă v-am trezit interesul, puteţi accesa informaţiile referitoare la „Modelul vibraţiei universale” (modelul vibraţional al forţei a cincea). Veţi descoperi un „arbitru” (reper) universal pentru toate comportările energetice şi structurale (o reţea tridimensională – având cuburi de reţea – a cărei masă este de peste 99,99% din masa totală a Universului, mai bine zis, acel ETER ce a fost greşit respins de interpretările experimentelor fizicienilor clasici), faţă de care se defazează ca vibraţie structurările de materie şi antimaterie… Fizica clasică cercetează doar faza de vibraţie specifică materiei (planul material), ieşirea din acest plan nefiind înţeleasă (mai precis, planul material este reprezentat numai de momentele/timpii contactării reţelei fundamentale universale de către reţelele de substanţă şi antisubstanţă aflate, bineînţeles, în exercitarea mişcării de spin: vor fi patru contactări – din 90 de grade în 90 de grade – pentru o rotaţie de 360 de grade; deci, momentele/timpii acestor patru contactări vor manifesta planul material). Modelul prezentat se bazează pe cele trei dimensiuni de reţea, atât pentru reţeaua fundamentală, cât şi pentru reţelele structurale (ale căror mărimi se autoreglează tocmai pentru a putea manifesta mişcarea de spin, iar aceasta, la rândul ei, nu este altceva decât o „necesitate” rezultată din interacţiunea de vibraţii ale reţelelor: fundamentală şi structurale)… Apoi, se obţin şase sensuri de vibraţie fundamentale/universale asupra cărora se vor manifesta (cu raport de 4/2 sau 2/4) acţiunile de sporire sau diminuare ale vibraţiei normale/neinteracţionate a „câmpului” fundamental. Pornind din poziţii „la 45 de grade” faţă de reţeaua fundamentală, reţelele structurale pot crea consens/sporire de vibraţii (ce, la alte nivele, în mod aleatoriu, ar putea însemna/crea: electropozitivitate subtilă, fără particulă la bază; Yin…; întuneric; aciditate…) sau contravibraţii/diminuare… (ce, la alte nivele, în mod aleatoriu, ar putea însemna/crea: electronegativitate subtilă, fără particulă la bază, dar care ar putea porta fotoni sau interacţiona electroni; Yang…; „lumină”; bazicitate…).
    Deci, ar trebui revizuită acea exprimare legată de „informaţional” (informaţionalul fiind, deci, de două feluri: să zicem: „+” şi „ – „). Dacă la fiecare dintre reţele (fundamentală şi structurală) vom avea opt cadrane ale sistemelor de axe, 8 ∙ 8 = 64 posibilităţi „de pornire” în manifestare a reţelelor primare universale. La „întoarcerea” vibraţiei prin reţele (concomitent, şi la cea fundamentală şi la cea structurală), se vor repeta configuraţiile amintite (dar având o altă aşa-zisă numerotare/evidenţă)… Se înlesneşte, astfel, (într-un fel…) domeniul de interacţionare. …Vor fi 32 de tipuri de comportare „în oglindă”, aceasta însemnând „tărâmurile” comportamentale „de stânga” şi „de dreapta”… ce vor dezvolta (în cazul unor acţiuni însumate în cadrul sistemului, nu de echilibrare…) la diferite nivele (bineînţeles, superioare) manifestări / ”câmpuri” „de torsiune”… Procesele/fenomenele informaţionale/subtile (procese fără a angaja constant particule…) îşi găsesc aici un suport structural (existenţial, „palpabil”), comportamental(,) energetic, matematic(,) în general (geometric, în special), logic, filozofic/metafizic…, dar, în acelaşi timp, acestea vin să completeze golurile existente în explicarea tuturor manifestărilor structurale, forţelor fizicii clasice…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s