Demnitatea Umană şi Naţională

Friedrich_Schiller_by_Ludovike_Simanowiz

Toate fiinţele umane se nasc libere
 şi egale în demnitate şi în drepturi.
 Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă
 şi trebuie să se comporte unele
 faţă de altele în spiritul fraternităţii.
 (Declarţia Universală a Drepturilor Omului)
Demnitatea este o calitate a fiinţei umane, dar şi a popoarelor. În cazul unei persoane, ea presupune existenţa unei conştiinţe a propriei valori, dublată de modestie şi corelată cu conştiinţa valorii celorlalţi.
Demnitatea umană este un criteriu de apreciere între oameni. Fiecare om îşi doreşte demnitate. Ea vine din propria fire, dar, desigur, şi de la alţi oameni. Ea vine din şi de la om, şi se reflectă în om. Schiller, adresîndu-se semenilor, nota: “Demnitatea umană e în mîinile voastre, păstraţi-o. Ea coboară o dată cu voi! Cu voi se va înălţa!”.
Demnitatea umană trebuie să fie una pentru toţi. Omul faţă de Om trebuie să arate demnitate. Însuşi omul trebuie să fie demn că e om.
Demnitatea nu trebuie să depindă de culoare, sex, vîrstă, naţionalitate, post etc. Atît oamenii „mari”, cît şi cei „mici”, trebuie să manifeste, demnitatea umană şi cea naţională.
Aprecierile unor notorietăţi, specialişti, pot fi diferite, pe cînd demnitatea este una. Există, fireşte, oameni mai buni, dar şi mai răi, care nu pun preţ, ba chiar ignoră esenţa şi demnitatea omului. Cel care dispreţuieşte un alt om nu posedă o demnitate umană deplină. Sentimentul demnităţii umane nu trebuie să depindă de împrejurări — nici de bogăţie, nici de provenienţă socială, nici chiar de noroc. Ea trebuie să persiste mereu între oameni, ca un element indispensabil oricărei societăţi.
Se susține că există o demnitate care nu atîrnă de noroc; este o anumită atitudine care ne distinge şi care pare a ne destina pentru lucruri mari; este preţuirea pe care ne-o dăm noi înşine fără a ne da seama; prin această calitate cîştigăm respectul celorlalţi oameni şi, de obicei, ea este aceea care ne pune deasupra lor mai mult decît naşterea, funcţiile şi decît însuşi meritul.
Orice scop are întotdeauna un cost, sau o demnitate, cel exterior se poate aprecia în ceva material, sau în bani, pe cînd costul interior se numeşte demnitate. Cîteodată costul acesta interior este mult mai înalt ca preţul material. Într-adevăr, acolo unde nu există un preţ, unde nu găsim un echivalent material, acolo este demnitate.
Demnitatea se poate referi la un alt om şi la propriul Eu — adică, eu sunt demn pentru că sunt om —, şi referă şi la alţi oameni. Aici demnitatea este liberă. În cazul cînd vine în contradicţie cu conştiinţa, o atare demnitate perversă poate da naştere mai multor vicii, precum minciuna, zgîrcenia sau împăcarea falsă. Toate aceste vicii se manifestă în relaţiile cu alţi oameni. În cazul acesta demnitatea dispare.
Este necesar, totodată, de subliniat că demnitatea se manifestă sub mai multe aspecte: demnitatea familiei şi dezvoltarea valorilor familiei, demnitatea copilului, a adolescentului, a studentului, a femeii şi a bărbatului, demnitatea profesională, demnitatea naţională. Referitor la demnitatea unui popor, sau demnitatea naţională, au fost formulate mai multe idei, sub diferite unghiuri de vedere. Fiecare naţiune îşi are comorile sale naţionale, care îi determină identitatea, dar şi demnitatea naţională, care e legată de sentimentul naţional, de datinile strămoşeşti, de patrimoniul cultural, de limbă etc. Demnitatea naţională corelează direct cu iubirea faţă de ţară şi de neam, faţă de pămîntul natal. Fiecare popor trebuie să fie apreciat ca identitate naţională şi respectat în concertul popoarelor lumii. Respect şi reciprocitate, iată caracteristicile de bază ale demnităţii naţionale.
Lezarea demnităţii unui popor duce la cataclisme sociale. Aşadar, avem datoria să ne apărăm demnitatea noastră naţională, să fim oameni la noi acasă, cetăţeni ai acestei ţări, altminteri riscăm sa ne trezim peste noapte vasali sau sclavi.
Pe de altă parte, demnitatea poate fi atribuită omului, poporului, ea poate fi privită sub diferite aspecte — a omului în general sau a specialistului, a meseriaşului. De asemenea, demnitatea poate fi privită şi prin prisma drepturilor omului, a echităţii sociale, a unor procese sociale, precum cel electoral, judiciar etc. Demnitatea naţională este valoarea supremă a oricărui popor. Ea este legată de trecutul istoric, de adevăr şi, desigur, ea motivează şi determină dăinuirea unui popor în istorie. E un adevăr care nu are cum ocoli nici ţara noastră. Pe parcursul anilor, tocmai datorită componentelor demnităţii naţionale, am reuşit să supravieţuim ca ţară şi popor, mai mult ca atît demnitatea naţională este valoarea supremă a dăinuirii noastre în istorie, iar Ştefan cel Mare este actualmente considerat de marii savanți autohtoni drept simbol al demnităţii naţionale.
O mare majoritate leagă demnitatea naţională de patriotism, de iubirea faţă de ţară şi neam, iar după părerea mea demnitatea începe, de fapt, de la omul concret, de la cetăţean, de la mamă, de la familie, de la satul natal, de la baştină, şi se întruchipează în demnitatea poporului, în demnitatea naţiunii.

NOU !!!

Prima formațiune politică din România, din ultimii 25 de ani, înființată din tineri neafiliați politic.

 
VINO ALĂTURI DE NOI ! http://partidulnouaromanie.ro/social/signup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s