Realitatea Spirituală

577692_235680683200775_100002765354867_336909_2019676861_n

Realitatea spirituală

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Evrei 11.1

Iată că ştiinţa a început să vorbească de „spirit”. Ce înseamnă spirit, spiritualitate? Să începem prin a arăta ce nu este spiritualitatea, deoarece în lumea de azi există o mare confuzie în această privinţă.Deseori termenul „spiritual” este folosit ca sinonim cu termenul „cultural” sau „ intelectual”.Astfel, o persoană „spirituală” este considerată o persoană cultă, erudită, care dă dovadă de multă cunoştinţă sau posedă o anumită formă de înţelepciune. Uneori chiar şi despre cei care fac glume bune, selecte, rafinate, se spune că sunt „spirituali”.

O altă interpretare este aceea prin care se consideră că o persoană este cu atât mai spirituală cu cât cunoaşte mai bine Biblia, Coranul, sau lucrările mistice orientale. Ei bine, toate acestea nu sunt spiritualitate. Spiritualitatea înseamnă a interacţiona cu lumea nevăzută, are de a face cu ceea ce numim în mod obişnuit supranatural, paranormal, parapsihologic: prevestirea viitorului, vindecări miraculoase, vise premonitorii,clarviziune, facere de minuni, proiecţie astrală, telepatie,teleportare, comunicare cu entitaţi spirituale şi altele din această categorie. Spiritualitatea este arta de a opera cu ceea ce nu se vede, cu realitatea invizibilă.

Legea fundamentală prin care omul poate acţiona în lumea spirituală este Legea Credinţei. Această Lege este definită în Biblie astfel:

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Evrei 11.1

Unii teologi susţin că în acest fragment (Evrei 11.1)este vorba de credinţa în Dumnezeu şi aduc în sprijinul poziţiei lor contextul în care este folosită fraza, şi care, intr-adevăr, se referă la credinţa în El. Totuşi, modul de formulare al frazei sugerează că este mai degrabă o definiţie cu caracter general,care se aplică apoi în mod particular la situaţia contextuală.

„Credinţa” în sine nu înseamnă implicit credinţa în Dumnezeu,ci credinţa în legităţile realităţii spirituale, ale lumii nevăzute,care, desigur, a fost creată tot de Dumnezeu. Subliniez faptul că spiritualitatea are de a face cu a interacţiona cu lumea nevăzută, nu se reduce la a cunoaşte în mod intelectual aspecte despre lumea nevăzută.

Chiar dacă nu au o idee prea clar definită despre ce înseamnă spiritualitate, oamenii pot cădea de acord cu faptul că există o spiritualitate „pozitivă” şi una „negativă”. Dificultatea intervine în momentul în care ne propunem să definim care e pozitivă, care e negativă şi mai ales care este criteriul prin care facem această deosebire. Să luăm, de exemplu, radiestezia. Este bună sau este rea?

Terapiile cu cristale, bioenergie sau Reiki, sunt bune sau rele?Mai ştim că există magie albă care se doreşte a fi percepută ca acţionand în folosul oamenilor, în contrast cu magia neagră considerată malefică. Promotorii disciplinelor menţionate susţin că promovează iubirea aproapelui, vindecarea semenilor,facerea de bine, atitudinea morală. Poliţia foloseşte persoane cu înzestrări paranormale pentru elucidarea unor cazuri (psychic witness), iar armata pentru a obţine informaţii despre inamic sau pentru a influenţa armata oponentă. Multe alte discipline spirituale se află in aceeaşi situaţie. Sunt ele bune sau rele?Problema fundamentală care se ridică este cea a criteriului de diferenţiere. Dacă criteriul este ajutorarea semenilor, multe dintre acestea pot fi considerate bune. Dacă aplicăm criteriile Lui Dumnezeu, concluzia s-ar putea schimba în mod dramatic.

De fapt, întrebarea fundamentală care se pune este: cine stabileşte ce este bine şi ce este rău, omul sau Dumnezeu?În Scriptură putem citi:… şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem, şi să-i zică: „Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău,făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele, şi apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa!” Şi femeia să zică: „Amin! Amin!” Preotul să scrie blestemurile acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apele cele amare. Şi să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem; şi apele aducătoare de blestem vor intra în ea şi-i vor pricinui amărăciunea. … După ce îi va da să bea apele,dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei,apele aducătoare de blestem vor intra în ea, şi-i vor pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei. Dar dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă, şi va avea copii. Numeri 5.21-28

Dacă nu am şti că este un fragment din Biblie, am spune că e un ritual magic, esoteric, ocult nu-i aşa? Elisei a aruncat un lemn în apă, care s-a dus la fund, făcand să plutească un fier de topor (2 Impăraţi 6. 6), a aruncat făină într-o fiertură otrăvită şi a anihilat în mod miraculos otrava (2 Impăraţi 4. 41). Ilie a alergat, sub puterea lui Dumnezeu, mai repede decat calul împăratului Ahab (1Impăraţi 18.46), la fel ca acei călugări tibetani numiţi lung gom pa care străbat deşertul cu viteze incredibile.

Prevestirea viitorului are diferite denumiri şi forme: in lumea esoterică divinaţie (Yi Jing, Tarot), ghicitorie (în stele, în cafea,în cărţi, în oase, în palmă), iar în Biblie proorocie / profeţie.

Vindecările spirituale. Au ajuns să cunoască in zilele noastre o dezvoltare extraordinară vindecările ce folosesc „punerea mâinilor”. Fie că se numesc Bioenergie, Reiki, sau vindecări prin daruri spirituale ale unor sfinţi, ele descriu aceeaşi realitate. Biblia este plină de astfel de evenimente de vindecare.

Observăm că există o aceeaşi realitate spirituală, dar care este privită din două perspective diferite: cea esoterică şi cea biblică. Să investigăm mai indeaproape cateva manifestări spirituale:

 Teleportarea.

Teleportarea este un proces de deplasare a unui obiect dintr-un loc în altul, mai mult sau mai puţin instantaneu, fără ca obiectul să parcurgă spaţiul dintre cele două poziţii, găsim scris in Enciclopedia Wikipedia. Teleportarea este un concept paranormal şi parapsihologic dar şi biblic în acelaşi timp.

Biblia ne vorbeşte despre acest fenomen, atunci când proorocii au întrebat pe Elisei dacă într-adevăr Ilie a fost răpit la cer sau doar a fost teleportat. Această abordare este un semn că asemenea lucruri erau ceva obişnuit pe acea vreme.

Ei i-au zis: „Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău?” Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: „Nu-I trimiteţi.2 Împăraţi 2.16 Filip a fost şi el teleportat…. şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, Filip se afla la Azot …. Faptele Apostolilor 8:38, 40

 Profetul Ezechiel a fost teleportat: Când m-a răpit Duhul şi m-a luat, mergeam amărît şi mânios, şi mâna Domnului apăsa tare peste mine Ezechiel 3:14

Iisus a fost dus pe acoperişul Templului, apoi pe un munte, fie teleportat, fie sub forma unei proiecţii astrale(Matei 4.5, Matei 4. 8)

 Proiecţia astrală

Proiecţia astrală sau experienţa extracorporală este prezentă în multe locuri în Biblie. După realizarea unei vindecări Elisei a refuzat să primească plată. Ghehazi, slujitorul său, crezând că Elisei nu îl vede, a alergat după cel vindecat şi a cerut acestuia o plată. Elisei i-a zis: Oare n-a fost duhul meu cu tine,când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi,boi, robi şi roabe? 2 Împăraţi 5.26

Pavel a spus despre sine: Cunosc un om în Hristos,care, acum patrusprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). 2 Corinteni 12.2

Şi din nou Pavel …În Numele Domnului Iisus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât……1 Corinteni 5.4

 Şi profetul Ezechiel a experimentat proiecţia astrală…Mâna Domnului a venit peste mine, şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. Ezechiel 37.1

fragment extras INVAZIA ANTIHRIŞTILOR – Răzvan Ardelean

12729204_1036027823121683_3838599491411055274_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s