SALTUL – OSHO

osho4105

Sunt incapabil să vă ofer înţelepciunea. Cel care pretinde că o poate face vă minte deja, fiţi sigur! Adevărul este incomunicabil şi el nu ţine de competenţa maestrului, ci de faptul că adevărul este viu. Obiectele inanimate pot fi vândute, date, trucate, furate, fabricate sau reproduse. Ceea ce este viu trebuie trăit.

Obiectele pot fi văzute, arătate, ele sunt publice. Experienţa este unică, personală. Pot să vă fac să trăiţi dragostea pe care o resimt eu, pot să vă fac să savuraţi frumuseţea muzicii pe care o aud? Mi-ar place atât de mult să împart cu voi evenimentele extraordinare care au survenit în acest corp banal care este al meu! Dar nu este posibil. Degeaba m- aş chinui, nu există mijloc, cu neputinţă.
Unui dintre prietenii mei s- a născut orb. Doream cu ardoare să-i dau ochii mei, dar starea medicinii nu o permitea. Poate că acest lucru va fi posibil datorită tehnicii transplantului. Viziunea sinelui, a realului nu va putea fi niciodată transmisă sau grefată, căci ea aparţine sufletului şi nu corpului. Toate realizările în sfera sinelui sunt fructul eforturilor furnizate de către sine. La acest nivel nimic nu poate fi împrumutat. Dependenţa este exclusă.
În lumea sufletului, nimeni nu poate să se folosească de cârje, singurul ajutor vine din voi înşivă. Aşa se întâmplă. Iată de ce, repet, sunt incapabil să vă revelez adevărul. Pot să vă vorbesc despre el, dar cuvintele sunt găunoase şi inerte, realitatea rămâne ascunsă dincolo de ecran. A vorbi nu înseamnă a comunica sensul cuvintelor, experienţa vie pe care ele încearcă să o exprime nu se poate transmite. Cuvintele sunt cochilii goale, niciodată ele nu vă vor elibera. Sunt cel mult un adevăr îmbălsămat, deoarece în ele nu palpită nici o inimă.

Nu pot să vă dau adevărul, dar pot să vă ajut să vă uşuraţi sarcina care vă împiedică să avansaţi pe drum. Aveţi şalele frânte de vieţi şi vieţi, praful conceptelor s-a acumulat lent. Iată-vă îngropaţi de vii sub un munte de cuvinte şi de gânduri. Cuvintele nu înseamnă niciodată adevăr, oricare ar fi gura care le pronunţă. Să nu le gravaţi în memoria voastră, să nu le păstraţi în cap, daţi-
le drumul, precum călătorul îşi lasă bagajele la poalele muntelui înainte de a începe urcuşul. Eu nu predic decât un singur fel de non-agresivitate şi anume non-ataşamentul de cuvinte şi de idei.
“Undiţa – spunea Chuang Tsen – serveşte la prins peşti”.
Prindeţi-vă singuri, nu vă mai încurcaţi cu undiţa. Dar ce pescar nepriceput este omul! El se prinde în ochiurile propriei sale capcane şi nu mai are nici cea mai mică noţiune în legătură cu ceea ce dorea să prindă la început. O adevărată flotilă navighează în capul său şi a uitat că vapoarele servesc la propriul său tansport.
Limbajul este simbolic, el nu înseamnă nimic în sine, el desemnează ceva care este în afara lui. Străduiţi-vă să înţelegeţi sensul cuvintelor şi apoi aruncaţi-le. A colecţiona cuvinte, fraze, citate, este ceva extrem de van. Cuvântul este precum indexul care arată luna. Dacă vă concentraţi asupra degetului întins, nu veţi vedea celestul luminar. Degetul şi-a îndeplinit misiunea atunci când v-a îndepărtat de la el. Dacă devine croşet, a eşuat şi devine dăunător. N-aţi presimţit niciodată că adevărurile în care aţi fost obligat să credeţi sunt o sursă de nefericire în viaţa voastră? Doctrinele nu v-au îndreptat contra naturii, nu v- au scufundat până în străfundurile voastre, n-au dirijat oare umanitatea în câmpuri de bătaie? Ce prostie! Ce cruzimi sancţionate de instituţiile aşa zis religioase!
De fapt nu sunt decât secte, grupuri fondate pe cuvinte. Mulţi oameni pot arăta luna cu degetul, dar nu există decât o singură lună. Mulţi termeni înseamnă adevăr, dar adevărul este unic şi indivizibil. Toate intoleranţele sunt rezultatul cuvintelor, al ideilor. Dincolo de declaraţii, de dogme şi de precepte nu există decât un singur adevăr religios. Nu vreau să agravez situaţia limitându-mă la a ţine discursuri. Sunteţi deja suprasaturaţi de ele şi aceasta vă ajunge. Cel care ştie să tacă cunoaşte suprema elocinţă. El vă face să înţelegeţi că adevărul este linişte, liniştire mentală. Dar cine dintre voi poate să înţeleagă acest lucru? Sunteţi atât de înfeudaţi cuvintelor, încât nu puteţi fi atinşi decât prin acest imens ocol.

Maeştrii au vorbit din compasiune. Ei au încercat imposibilul în orbirea voastră. V-aţi apropiat cuvintele lor şi aţi creat secte. Ideologiile sunt toate mixturi făcute din cuvinte şi ignoranţă. Omul nu a acceptat niciodată religia autentică. A ucis-o totdeauna în găoace printr -un sistem intelectual. Renunţaţi la concepte, ele nu sunt decât o spălare a creierului, ele aduc apă memoriei voastre şi atâta tot. Nu confundaţi cunoaşterea şi memorizarea. Să ştiţi odată pentru totdeauna că memoria nu este decât o îngrămădire de arhive, istoria a ceva ce este trecut, depăşit. Ea ţine de înregistrare şi de învăţătură, nu de cunoaştere.
Într-o zi Romana Maharshi fu întrebat cum se poate descoperi adevărul.

“Uitaţi tot ce ştiţi – a răspuns el – 
Uitaţi! Regăsindu-vă inocenţa, simplitatea originară, veţi…”

Lumina apare în conştiinţa eliberată de limbaj şi de gândire.Dărâmaţi zidurile care vă ţin captivi, permiteţi condiţiei voastre naturale să se manifeste. Pentru a atinge cerul, trebuie să deveniţi ca el: vizi, liberi, fără limită. Gândurile care vă întunecă sunt precum ceaţa, precum un nor de praf, precum o coloană de fum.

Nu vreau să vă fac obscuritatea şi mai adâncă. Nu vă predau nici un catehism. Aş fi făcut-o demult dacă ar fi fost simplu. Încerc să vă fac să sesizaţi ceea ce nici un verb nu poate să reflecte: o experienţă vie, totală, descoperirea sinelui, a clipei care ştie, a conştienţei care vede. Dificultatea este de netrecut. În cunoaşterea comodă, împrumutată, învăţată, cel care cunoaşte şi lucrul cunoscut sunt separaţi, distincţi. Ei nu mai sunt diferiţi atunci când trăim realizarea sinelui suprem. Cel care cunoaşte, lucrul cunoscut şi cunoaşterea fuzionează şi sunt unul şi acelaşi lucru.

Iată de ce cuvintele nu mai au curs, ele nu mai sunt concepute pentru acest lucru. Ele se aplică lumii fizice, formei exterioare a adevărului. Inima nu este resortul lor; centrul este cunoscut atunci când mentalul tace. Ceea ce se produce în universul liniştii, departe de aparenţa materială, nu poate să treacă prin canalul strâmt al verbului.

Puteţi să aduceţi cerul pe pământ şi dacă puteţi, acesta ar mai fi oare cer? Ori, adevărul este mai vast decât toate cerurile la un loc. Credeţi că puteţi să căpătaţi adevărul. Vi se vinde divinul, eliberarea, mocsha, de multă vreme, deoarece sunteţi nişte cumpărători! Negustorii din templu nu trebuie blamaţi, sunt negustori! Ei vă furnizează ceea ce le cereţi. Atâta vreme cât vor fi amatori de adevăruri prestabilite, comerţul religios va fi înfloritor.

Eu nu propun nici un adevăr conservat, nici spiritualitate confecţionată. Adresaţi-vă altora pentru aşa ceva. Într -o zi un maestru întrebă un discipol despre natura adevărului.
“Da, foarte bine” – făcu el după ce auzi răspunsul. A doua zi puse aceeaşi întrebare. Discipolul îi aduse aminte faptul că îi răspunsese deja la întrebare, dar cum maestrul insista, el repetă cuvintele din ajun.
“Mmm …” – mormăi maestrul;
“Dar – se plânse discipolul – ieri spuneai da, azi spui nu?” “Într -adevăr – răspunse maestrul – ieri era da, azi e nu”.

Ştiţi ce înseamnă acest lucru? Răspunsul discipolului devenise stereotip, repetitiv, rigid, mecanic. Viziunea era moartă, nu mai era decât amintire. Cunoaşterea dispăruse. Creierul vostru este încărcat cu răspunsuri de acest gen. Cadavrele se îngrămădesc în el şi împiedică realitatea vie să ajungă la suprafaţă.

Prieteni, nu vă mai idolatrizaţi memoria, treziţi-vă! Treziţi-vă din morţi, eliberaţi-vă! Nu mai anticipaţi nimic. Adevărul este imposibil de imaginat şi cu atât mai puţin de definit şi de codificat. Să nu speraţi să-l vedeţiconfruntându-se cu ceea ce vă învaţă filozofii, teologii sau ideologii, vă pierdeţi timpul. Nu e vorba nicicum să închizi realitatea în formule, ci să ieşi din capcana lor. Nu studiaţi religiile, aflaţi cine sunteţi. Faceţi experienţa voastră înşivă. Trăind veţi găsi viaţa reală. Dacă doriţi să cunoaşteţi savoarea apei, mergeţi şi beţi-o din fântână.

Adevărul nu este niciodată o cucerire a intelectului vostru sau vreun produs al ingeniozităţii voastre. El este prezent, există, este perceput de cel care deschide ochii şi dispare pentru cel care-şi voalează faţa. Ridicaţi-vă pleoapele, veţi contempla în sfârşit lumina în strălucitoarea sa puritate, în adorabila sa inocenţă, în plenitudinea sa fără asemănare. Ea vă va transpune, vă va transfigura.
Despre ce am să vă vorbesc, din moment ce predarea adevărului este exclusă? Vă voi vorbi despre modul în care se deschid ochii, dar nu vă voi spune nimic despre capătul drumului vostru, vă voi indica doar drumul. Nu vă voi povesti ceea ce văd, ci vă voi spune cum văd. Aceasta, din fericire, poate fi exprimat fără efecte periculoase.

Religiei autentice nu în pasă de doctrină, nici de adevăr, ci de metoda care te conduce spre adevăr şi spre doctrină. Mă voi limita în a vă conduce spre locul incandescent în care ignoranţa voastră se va evapora precum apa care fierbe. Trebuie să vedeţi voi înşivă focul care este identitatea voastră eternă.

Să ne întoarcem la procesul care ne interesează. Două căi vi se deschid: una este cea a refectării, cealaltă a disciplinei spirituale, a sadhanei. Prima, logica, vă antrenează în analiza faptelor. A doua, yoga, vă predă o metodă capabilă de a vă face să trăiţi adevărul. Prima nu este decât iluzie. Doar yoga poate fi o adevărată cale. Raţionamentul vă duce sigur spre un teribil impas.
Veţi merge multă vreme, foarte multă vreme, înainte de a vă da seama că nu faceţi decât să tropăiţi. Veti repeta neobosit acelaşi pas fără să avansaţi nici măcar cu un milimetru. Nu este într -adevăr aceasta o scenă onirică?

Vă place să speculaţi asupra adevărului, dar, de fapt, cum să speculezi pentru a o face? Puteţi să reflectaţi asupra a ceea ce nu cunoaşteţi? Puteţi să vă gândiţi la un incognoscibil? Câmpul de acţiune a spiritului vostru este lumea sensibilă deja cunoscută, sau care va fi cunoscută într -o anumită zi. Dar raţiunea vanitoasă este totdeauna gata să atace probleme imaginare pe care este inaptă să le rezolve. Dacă vă împingeţi raţionamentul destul de departe, veţi constata că vă înfundaţi
într-un haos din ce în ce mai mare. Nu este surprinzător faptul că atâţia gânditori au basculat în nebunie. Culmea gândirii este delirul. Ea culminează şi îşi găseşte apogeul în paranoia.
Într-o zi un om a hotărât să se ducă la capătul lumii. La capătul unei călătorii lungi şi obositoare el sosi în faţa unui edificiu pe al cărui fronton se afla inscripţia
“Capătul lumii e aici”.
Nu-şi crezu ochilor. Trebui totuşi să recunoască, că era capătul drumului într –
adevăr. Nu departe de templu se deschidea o prăpastie foarte adâncă. Omul se aplecă şi scrută pantele vertiginoase. Ce văzu? Nimic. La capătul lumii nu mai era absolut nimic. I se tăie răsuflarea şi îi fu teamă să nu leşine de spaimă. Mobilizând ceea ce îi mai rămânea din puteri, făcu cale întoarsă şi fugi departe de acel loc blestemat, în care nu se mai întoarse.
Această istorie este o alegorie a ideaţiei. Dacă vă încăpăţânaţi să reflectaţi, dacă gândul a devenit drogul vostru şi alibiul vieţii voastre, veţi atinge mai devreme sau mai târziu un punct de sosire, de paralizie. A gândi va deveni dintr-
o dată ceva imposibil. Vă veţi afla pe marginea unei prăpastii fără fund, într -un vid imens şi spiritul vostru va refuza să facă un pas înainte. Prăbuşirea, desfiinţarea raţiunii este inevitabilă. Atâta vreme cât veţi avea un subiect de reflectare nu veţi fi
atins stadiul ultim. În ziua în care nu veţi mai putea analiza nimic, nu veţi mai putea explora mental nimic, nu veţi mai putea exprima sau afirma nimic, să ştiţi că aţi ajuns la capătul lumii.
Ce-aş fi făcut eu dacă aş fi văzut acest om înnebunit în spatele templului? L-aş fi sfătuit desigur să nu fugă. I-aş fi spus că după un drum atât de lung ar fi păcat să dea înapoi şi să nu încerce o ultimă dată. L-aş fi încurajat să sară în vid, fără regret şi fără ezitare, acest din urmă pas fiind ultimul ce merită cu adevărat osteneala. Acolo unde se sfârşeşte lumea începe regatul divin. Capătul lumii este locul cel mai important pe care omul îl poate atinge, căci dincolo de el domneşte eternitatea. Viziunea esenţei, a realului, debutează atunci când mentalul încetează a mai funcţiona. Adevărul se dezvăluie în liniştea spiritului. Deci, omul trebuie să renunţe la gândire, la cunoscut şi să sară în vid dacă vrea să găsească realitatea. Aceasta este calea, sadhana şi o astfel de disciplină nu este pentru laşi. Dacă în cursul progresiei voastre aveţi viziunea lui Brahma, a lui Vishnu sau al unui alt mare personaj, sunteţi încă pe cale de a gândi, de a visa. Viziunile voastre sunt halucinaţii, accidente de parcurs. La capătul lumii nu veţi mai putea vedea nimic, de fapt veţi fi dispărut şi voi. De fapt doar vidul absolut va mai subzista. Numai nimicul există. Înainte de a ajunge acolo veţi încerca dorinţa puternică de a vă întoarce înapoi. Mentalul vostru se va zbate cu energia disperării. Să nu vă înşelaţi. Vă va trebui un curaj puţin comun pentru a face acest pas. Un singur pas mai mult şi miracolul are loc, transmutarea se produce. Spiritul devine oglindă perfectă, eliberată de cel mai mic gând şi se desfăşoară într -o lumină strălucitoare. Ştiţi atunci când orice cunoştinţă a luat sfârşit; vedeţi atunci când nu mai căutaţi să vedeţi nimic, existaţi pentru prima dată atunci când ego-ul vostru nu mai există.

Sadhana este căderea în valea morţii. Imortalitatea se obţine cu acest preţ. Nu mai gândiţi. Lansaţi-vă dincolo de agitaţia mentală. Aceasta înseamnă meditaţia. Vă repet neobosit în fiecare zi: gândurile sunt valuri, nimic altceva decât spumă, clăbuci care se sparg odată ce s-au format. Niciunul din ei nu poate fi profund sau consistent. În străfundurile marine nu există valuri. Mişcările apei sau ale mentalului sunt jocuri de suprafaţă. Oceanul, conştienţa, nu sunt formate din valuri, ci invers, valurile se formează din ocean, din conştienţă. Oceanul nu are nevoie de mişcările superficiale, de valuri, pentru a exista. Valurile, din contra, sunt inexistente fără ocean. La fel, conştienţa este necesară gândirii. Dar ea însăşi nu este alterată de liniştea spiritului.

Conştienţa este originea, sursa Totului. Dacă vreţi să vedeţi aceasta plonjaţi sub valuri, transcendeţi gândurile. Să nu vă întindeţi la soare, pe plajă. Kabir cânta: “Am plecat în căutarea iubitului, rămânând prosteşte aşezată pe nisip”.

Vă rog săriţi! Nisipul nu este decât o trambulină. Se întâmplă uneori ca un om să intre în apă şi să se mulţumească să înnoate. El nu e diferit de cel care rămâne pe mal. Tot ceea ce vă împiedică să plonjaţi şi să vă pierdeţi, echivalează cu plaja. Priviţi-i pe cei care înnoată în lumea gândurilor. Ei îşi imagnează că au pornit deja, că sunt departe de malurile banale. Ce iluzie!

Ei ignoră totul din profunzimea care îi susţine la suprafaţă.

Murind, Mahavira dictă mesajul următor destinat lui Gantama, un discipol pe care el îl iubea mult:
“Spuneţi-i lui Gantama că el a traversat bine râul, dar acum de ce se agaţă de mal? Spuneţi-i să- şi dea drumul”.

Despre ce mal era vorba? Despre malul ideaţiei, de care nu reuşesc să se îndepărteze cei care fac mişcări de bras în capul lor. Cei în a căror cap agitaţia nu a încetat încă.

Adevărul se atinge prin scufundare, nu înnotând sau păstrând capul în afara apei. Părăsiţi malul gândurilor, plonjaţi în adâncul vidului. La Bihar un frumos cântec spune:“Cei care se înneacă pe jumătate se înneacă complet, cei care se înneacă complet, traversează oceanul”.

Fiţi curajoşi, înecaţi-vă şi găsiţi esenţa. Este tot ceea ce vă cer!

SEMNEAZĂ pentru o NOUĂ ROMÂNIE !

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s